Deputatul PSD Leonardo Badea, votat în funcția de președinte ASF
Leonardo Badea a fost votat cu 321 de voturi „pentru” și 38 de voturi „împotrivă”, iar Ovidiu Răzvan Wlassopol cu 338 de voturi „pentru” și 21 de voturi „împotrivă”.
„Este un mandat foarte scurt, de un an și câteva luni, dar este o provocare.(…) Am luat-o ca pe o provocare importantă, să încercăm să creștem nivelul de încredere în ASF și gradul de protecție al consumatorului de produse și servicii financiare. Este o provocare, în care intru cu mare încredere și responsabilitate. Nu vin pentru o funcție, ci pentru un proiect (…)”, a declarat deputatul PSD Leonardo Badea, luni, la finalul audierii în Comisiile reunite de Buget și Economie din Parlament.
Leonardo Badea a refuzat să spună dacă va candidat pentru un mandat plin, dacă își îndeplinește obiectivele propuse.
„Este prematur să fac o astfel de analiză. O voi face”, a răspuns Badea, adăugând că își propune creșterea transparenței privind activitatea ASF.
Întrebat ce experiență în domeniu are, Leonardo Badea a afirmat că are o vechime de 8 ani și de 18 ani predă în învățământul superior în domeniu.