Despre cine spune Antonescu că este „de o OBRĂZNICIE ieșită din comun”

Publicat: 05 08. 2012, 09:17
Actualizat: 05 08. 2012, 22:15

Președintele interimar Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că i s-ar fi părut elementar ca toți consilierii lui Traian Băsescu să demisioneze, el acuzându-l pe Iulian Fota de „obrăznicie ieșită din comun” pentru că i-a pus în discuție decizia de a-i elibera din funcție.

„Discret am fost că nici măcar nu am clintit un consilier prezidențial de acolo. În momentul însă în care avem de-a face, acum, cu o lună și jumătate, cu un nou interimat, în care totuși în țara asta instituția prezidențială trebuie să funcționeze, mi s-a părut elementar să eliberez consilierii domnului Băsescu – între noi fie vorba mi s-ar fi părut elementar să demisioneze dânșii, pentru că, dacă Traian Băsescu se întoarce, evident că și-i poate aduce înapoi”, a spus Antonescu, la Antena3.

El a spus că Iulian Fota a dat dovadă de o „obrăznicie ieșită din comun” punând în discuție decizia sa de a-i elibara din funcție pe consilierii prezidențiali care nu au demisioant.

„Fota e de o obrăznicie ieșită din comun și care pune în discuție această decizie. Sunt consilierii prezidențiali ai lui Traian Băsescu, Au stat în curtea la dânsul, pot sta în continuare. Eu am ceva de făcut, lucrurile uzuale, la care mă ajut de consilieri, cel puțin o lună și jumătate”, a mai spus Antonescu.

Iulian Fota a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că președintele interimar Crin Antonescu a făcut un gest „neelegant”, „de forță” prin demiterea consilierilor prezidențiali ai președintelui suspendat Traian Băsescu, dorind să arate că „el e șeful”.

„Este un element de forță. Întotdeauna a fost obsedat că nu e singurul președinte. Nu are eleganța de a aștepta finalizarea procesului și a vrut să arate că el e șeful”, a comentat Iulian Fota gestului lui Antonescu de a demite consilierii prezidențiali ai lui Băsescu.