Prima pagină » Știri politice » Detaliul „informativ” din CV-ul noului ambasador al României în Luxemburg

Detaliul „informativ” din CV-ul noului ambasador al României în Luxemburg

Detaliul „informativ
Detalii în articol

Fostul președinte al Institutului Cultural Român Lilian Zamfiroiu a fost acreditat în Luxemburg. El a fost propus la șefia ICR de către PSD, după ce a deținut titlul diplomatic de ministru consilier și cel de adjunct al ambasadorului României pe lângă UNESCO la Delegația Permanentă a României din Paris. Zamfiroiu a povestit într-un interviu din 2013 că le-a dat ofițerilor de Securitate informații despre profesorii străini din facultate, dar a susținut însă că nu a semnat niciun angajament.

„Nu mi s-au cerut informații despre colegi, numai despre profesori. O să mă întrebați: „Bine-bine, dar ce le-ai spus?”. Ce să le spun? Că italianul își făcea cursurile, apoi ieșea la o cafea. Profesoara de maghiară nici măcar atâta nu făcea. (…) Eu cred că legea definește bine ce înseamnă colaborarea. Încă o dată, vorba domnului Manolescu: „Ai avut de-a face cu Securitatea?”. Da, am avut de-a face cu Securitatea. În sensul pe care l-am definit mai devreme. Ce să spun? Că nu m-am întâlnit cu ei? Nu. Aș minți. De ce să plec la drum cu o minciună?”, a spus Zamfiroiu, într-un interviu pentru Adevărul.

Eu cred că legea definește bine ce înseamnă colaborarea. Încă o dată, vorba domnului Manolescu: „Ai avut de-a face cu Securitatea?”. Da, am avut de-a face cu Securitatea. În sensul pe care l-am definit mai devreme. Ce să spun? Că nu m-am întâlnit cu ei? Nu. Aș minți. De ce să plec la drum cu o minciună?

Citeste mai mult: adev.ro/mq0fea

Liviu-Petru Zăpîrțan, acreditat în calitate de ambasador pe lângă Sfântul Scaun, a fost profesor la Universitatea Babeș Bolyai, la universități din Malta, Nisa, Varșovia. De asemenea, el a fost ambasador în Luxemburg în perioada 1995 – 2000.

Vlad Vasiliu, fost consul general la Consulatul de la Bonn, a fost acreditat ca ambasador în Elveția. Vasiliu a fost consul la Consulatul de la Munchen și a mai lucrat la Ambasada de la Viena cu gradul consular secretar I și II.

Președintele a semnat decretul pentru acreditarea lui Mihai Ștefan Stuparu în Egipt, anterior fiind ambasador în Quatar și Irak.

În Cuba a fost acreditată Gențiana Șerbu, anterior fiind consul general la Cahul, Republica Moldova. Oana-Cristina Popa a fost acreditată în Serbia, după ce a fost ambasador în Croația.

De asemenea, Monica Mihaela Știrbu, fost consul la Bilbao și Sevilla, a fost acreditată în Chile, iar Tatiana Svetlana Iosiper a fost acreditată în Japonia.

Dan Iancu, fost director al Direcției Relațiile cu Republica Moldova din MAE, a fost acreditat în Azerbaidjan, iar fostul difector adjunct al SIE Niculaie Goia a fost acreditat în Pakistan.

Fostul ambasador al României în Canada și Portugalia Gabriel Gafița a fost acreditat în Peru, Nicolae Comănescu, fost consilier diplomatic la misiunea permanentă a României pe lângă ONU, a fost acreditat în Iordania, iar Mihai Ciompec, fost însărcinat cu afaceri în Germania, a fost acreditat în Republica Coreea.

Citește și