Ministrul demis al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, i-a cerut, vineri, premierului desemnat Victor Ponta să nu îi schimbe din funcții pe secretarii de stat din MAE , el arătând că politizarea acestui minister va dăuna grav politicii externe a României.
„Îi solicit premierului desemnat ca în ceea ce privește instituția diplomației românești să facă o excepție în legătură cu politizarea. Îi solicit premierului desemnat să facă o verificare în ceea ce privește loialitatea și profesionalismul diplomaților români din centrală și din exterior. Secretarii de stat, secretarul general, ambasadorii de la Moscova, Washington, Bruxelles, doar ca să acopăr geografic, și-au făcut datoria sub mai multe guverne și au adus marile proiecte ale României într-o fază de complinire extrem de avantajoasă pentru interesele României. Politizarea acestei instituții, cel puțin la nivel comunicațional și cel puțin în dialogul cu partenerii noștri externi, nu va rămâne nesancționată”, a spus Diaconescu.
El a arătat că schimbarea din funcțiile deținute a secretarilor de stat din MAE sau a ambasadorilor din capitalele europene importante va aduce insuccese în privința aderării la spațiul Schengen sau alte capitole ale politicii externe a României.
Întrebat dacă a discutat cu secretarii de stat din MAE în legătură cu demisia acestora după învestirea noului guvern, Diaconescu a răspuns că nu îi încurajează pe aceștia să facă acest gest, deoarece nu ar avea niciun motiv.
„Nici nu i-aș încuraja și nu ar avea absolut niciun motiv. Cine? Luminița Odobescu care este expert pe UE și lucrează de aproape 20 de ani pe UE? Bogdan Aurescu? Care ar fi motivele? Secretarul general (Maria Ligor – n.r.) a fost ambasador la Madrid și a lucrat cu comunitatea românească în situații destul de complicate în Spania. În perioada când a fost ambasador la Madrid s-a ridicat, de exemplu, restricția pe libera circulație a forței de muncă în Spania. Nu ai nevoie de expertiza acestor oameni? Despre ce vorbim? Mă rog, am lucrat cu ei și sunt ceva mai pătimaș”, a afirmat Diaconescu.
În MAE sunt trei secretari de stat: Bogdan Aurescu, Luminița Odobescu și Anton Niculescu, cărora li se adaugă și secretarul general Maria Ligor.
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că secretarii de stat și prefecții vor fi schimbați, pentru că lucrează cu Guvernul și îl reprezintă, el precizând că schimbările politice se vor opri la acest nivel.
„Funcțiile politice, și anume secretarii de stat – miniștrii în primul rând și secretarii de stat – aceia vor fi numiți de către partidele care formează guvernarea. Asta este normal, este european, este conform tuturor standardelor democratice ca miniștrii și secretarii de stat să reprezinte politic partidele care asigură guvernarea”, a spus Ponta.