Dilema lui Dragnea: prim ministru sau șef de partid?

Publicat: 07 07. 2016, 19:34
Actualizat: 02 11. 2016, 13:05

„Personal, am mari rezerve să merg prim-ministru. Și rezervele astea sunt generate de rezervele mele în a susține varianta ca președintele partidului să fie și prim-ministru. Motorul de dezvoltare sau factorul de stabilitate într-o societate este partidul. Partidul este mai important decât guvernul pentru că partidul este cel care furnizează expertiză bună sau care furnizează oameni proști, incompetenți care pot să pună o țară în pământ”, a declarat Dragnea în cadrul unei emisiuni televizate.

Președintele PSD a mai spus că nu va anunța un candidat al PSD pentru funcția de prim-ministru deoarece există riscul ca „un nume aruncat deja în piața publică până atunci să fie distrus” și el vede „această campanie ca o competiție între programe, nu între persoane”.

„Nu sunt foarte interesat de funcția de prim-ministru. Dar nu voi pronunța nici alte variante din câteva motive. În primul rând un motiv de bun-simț și de respect față de cetățeni. Nu sunt alegeri pentru funcția de prim-ministru că nu se alege prim-ministrul la noi în țară. Și atunci ar fi o aroganță din partea mea să spun: deci e clar că noi vom câștiga alegerile, e clar că noi vom face majoritate, e clar că domnul Iohannis îl va pune pe Gigel dacă venim noi cu el. Eu văd această campanie electorală o competiție între programe, nu între persoane. Am vorbit asta în partid și toți au ajuns la concluzia că asta-i cea mai bună variantă, să nu nominalizăm un prim-ministru”, a explicat Dragnea.

Săptămâna trecută Dragnea a declarat săptămâna trecută că nu exclude varianta cu el premier.

După ce mai multe voci din PSD au aplaudat varianta Dragnea premier, președintele PSD a declarat că nu va cădea în capcana unora sau altora de a nominaliza un premier care să fie distrus până la alegerile parlamentare, afirmând că obiectivul PSD este să formeze o majoritate parlamentară cu ALDE după alegerile din toamnă.