Din 2024, Parlamentul European va avea mai mulți membri. 15 locuri vor fi împărțite între 12 țări. Câți europarlamentari va avea România?
Deputații europeni au aprobat, miercuri, decizia Consiliului European de a crește numărul locurilor de la 705 la 720, anunță legislativul de la Bruxelles. Decizia va fi pusă în aplicare din următorul mandat legislativ.
Astfel, următoarele alegeri, programate la nivelul Uniunii, pe 6-9 iunie 2024, vor ține seama de noul număr de locuri din Parlament.
Cele 15 noi locuri au fost redistribuite către 12 state membre. România rămâne cu același număr de europarlamentari, 33, chiar dacă populația țării a înregistrat o scădere, de la ultimul recensământ.
Câte două locuri în plus ajung la Franța, care va avea 81, Spania, care va ajunge la 61 mandate și Olanda cu 31.
Conform procedurii, compoziția Parlamentului este evaluată înainte de fiecare scrutin, în conformitate cu principiile stabilite în tratate, care prevăd maximum 750 membri plus președintele, iar nivelul țărilor, minimum 6 și maximum 96 de locuri pentru orice stat membru, în funcție de cele mai recente cifre ale populației.
Pentru România, păstrarea numărului de europarlamentari este o victorie, a spus Victor Negrescu, citat de Agerpres.
„Sunt membru în Comisia de Afaceri Constituţionale şi mă bucur că, alături de colegii mei eurodeputaţi români, am luptat pentru ca România să păstreze 33 de locuri în Parlamentul European. Nu era un lucru garantat. Dat fiind faptul că populaţia România a scăzut, au existat propuneri pentru scăderea numărului de eurodeputaţi la 32. Am evitat acest lucru, rămânem cu 33, ceea ce este o victorie importantă, a spus Negrescu.
În timpul dezbaterii care a precedat votul, europarlamentarii au criticat încercarea Consiliului European de a influența Parlamentul în funcțiile sale bugetare și au reiterat independența Parlamentului, se arată într-un comunicat al Legislativului.
Coraportorii au regretat faptul că Parlamentul nu a fost informat imediat de către Consiliul European că intenționează să se abată de la propunerea inițială, atât în ceea ce privește locurile generale, cât și dispozițiile referitoare la o circumscripție paneuropeană.
Decizia Comisiei Europene s-a bazat pe o propunere înaintată de Parlamentul European, pe 15 iunie, conform căreia nouă țări primeau locuri în plus: Spania (+2), Țările de Jos (+2), Austria (+1), Danemarca (+1), Finlanda (+1), Slovacia (+1), Irlanda (+1), Slovenia (+1) și Letonia (+1).
CITEȘTE ȘI: