Întrebat, joi, la Cluj, la Cluj-Napoca, dacă ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, ar putea face obiectul unei remanieri, Vasile Dîncu a spus că, din păcate, acesta a moștenit în Ministerul Sănătății și în viața medicală din România „o criză în care este foarte greu să te descurci”.
„Nu cred că vor mai fi remanieri în perioada următoare, pentru că am trecut într-o fază de lucru, de implementare a proiectelor și în cazul în care nu se vor întâmpla accidente, nu cred că va fi acest lucru. Patriciu Achimaș este un foarte bun ministru, din păcate a moștenit în acest minister și în viața medicală din România o criză în care este foarte greu să te descurci. Ministerul Sănătății este aproape gol, nu sunt specialiști pentru că nivelul de salarizare este foarte slab, are o deficiență de specialiști în minister. Ministrul Sănătății a făcut foarte multe lucruri bune în această perioadă, avem toată încrederea în ce face Patriciu Achimaș, are multe crize, în fiecare săptămână îi apare ceva nou și este greu de gestionat”, a precizat Dîncu.
Acesta a menționat că îl înțelege pe ministrul Sănătății cu care lucrează foarte bine și îl sprijină cât poate.
„Și premierul îl sprijină. Face foarte multe lucruri bune, este un foarte bun specialist. Atunci când ești la un minister nu ești dependent numai de tine, ești dependent de echipa ta, dacă ești sprijinit sau nu din alte zone, din zona teritorială, sunt foarte multe variabile care concură la succesul sau insuccesul unui ministeriat”, a mai spus Vasile Dîncu.