Dintr-un partidul în altul | Permutările aleșilor în acest an, după excluderile din partide și moțiunea de cenzură
În grupurile parlamentare au avut loc mai multe schimbări în 2019, unii deputați sau senatori au demisionat din partidele pe listele cărora au fost aleși, alții au fost excluși, cei mai mulți din cauza votului la ultima moțiune de cenzură a Opoziției care a demis Cabinetul Dăncilă.
Fostul premier Mihai Tudose a făcut pasul de a demisiona din PSD la începutul lui 2019, fapt pentru care a renunțat implicit și la grupul deputaților social-democrați. Acesta a plecat la Pro România, însă la finalul acestui an a demisionat și din acest partid. El este în prezent eurodeputat în grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE.
Un val de dezafilieri a avut loc prin luna august, când ALDE a decis ieșirea de la guvernare. Fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu a acceptat să fie propunerea PSD pentru șefia Senatului, fiind și validat într-un plen al forului legislativ, la începutul lui septembrie.
Efectul a fost excluderea acestuia din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Astfel, în momentul de față Meleșcanu este senator afiliat grupului PSD, însă, de la jumătatea lunii noiembrie, este lider interimar al partidului Forța Națională. În aceeași formațiune sunt și Grațiela Gavrilescu și Alexandru Băișanu, excluși din ALDE după ce au acceptat funcții în Guvernul Dăncilă, după ieșirea formațiunii de la guvernare.
Diferența este că Grațiela Gavrilescu și Alexandru Băișanu sunt acum deputați neafiliați.
Un alt senator care a schimbat grupul parlamentar este Daniel Zamfir care este afiliat PSD. El și-a obținut mandatul pe lista PNL, însă după o vreme a plecat la ALDE.
Ion Cupă este un alt deputat care a acceptat să fie nominalizat în funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Dăncilă, drept urmare partidul a stabilit să îl excludă.
După plecarea lui Teodor Meleșcanu din ALDE, partidul lui Tăriceanu și-a pierdut grupul la Senat, aleșii formațiunii fiind acum neafiliați.
Prin luna septembrie, ALDE pierde grupul și la Camera Deputaților, după plecarea lui Marian Cucșa, a Steluței Cătăniciu și a lui Remus Borza. Totuși, partidul lui Tăriceanuîși recapătă, pe la jumătatea lui octombrie, grupul deputaților după revenirea Steluței Cătăniciu și a lui Remus Borza.
Deși Ion Cupă devinese neafiliat din septembrie, în octombrie a acceptat să revină în rândul deputaților ALDE pentru ca grupul de la Cameră să poată fi reînființat.
Remus Borza este cel care a creat platforma Forța Națională, care apoi a fost preluată și transformată în partid de exclușii din ALDE, formațiune condusă acum interimar de Teodor Meleșcanu.
Marian Cucșa și Mihai Niță, care făcuseră parte din ALDE, decid să rămână deputați neafiliați.
Un alt senator care, în prezent, este neafiliat este Lucian Iliescu, care în anul 2016 a fost ales pe lista PMP.
Mihăiță Găină a fost, până în octombrie, deputat PSD, apoi neafiliat, iar din decembrie este deputat afiliat grupului PNL. El a susținut moțiunea de cenzură care a demis Guvernul Dăncilă. Printre susținători s-a numărat și Elena Hărătău, fost deputat PSD, care s-a afiliat grupului liberalilor de la Cameră.
Liderul organizației de Tineret a PSD Gabriel Petrea a fost, până în octombrie, deputat social-democrat. El a sprijinit la vot moțiunea de cenzură. Ulterior, s-a alăturat grupului deputaților Pro Europa.
Fondatorul Pro România, deputatul Daniel Constantin este din noiembrie deputat neafiliat. Acesta, alături de alți colegi din Pro România, au votat pentru învestirea Guvernului Orban în Parlament, pe 4 noiembrie.
Pe 19 decembrie, Daniel Constantin a anunțat, pe Facebook, că alături de mai mulți colegi demisionează din Pro România. Alții care au plecat din acest partid sunt: Sorin Cîmpeanu (deputat), Mircea Banias (deputat), Damian Florea (deputat), Liviu Balint (inițial deputat PMP, apoi PSD, acum Pro România), Georgian Pop (deputat), Răzvan Mitu, Cristian Cosmin, Raluca Haliț, Georgică Dumitru, Marius Sanfiriscă, Silivian Dan, Gigi Dănuț Fețeanu, George Manciu, Letiția Stoian și Dan Marian.
De asemenea, Emilia Meiroșu a demisionat la începutul acestei luni și din Pro România, după ce în în luna mai a anului trecut pleca din PSD. Ea era în organizația partidului din Brăila, unde fusese și Mihai Tudose. Parlamentarul a explicat că președintele Pro România este un „Dragnea 2″ deoarece face „politica pumnului în gură”.
Meiroșu fusese afiliată grupului deputaților Pro Europa, după ce a demisionat din PSD.