Dinu Patriciu, de la monarhistul revoluționar, la oligarhul miliardar

Și mi l-am amintit pe Patriciu la prima întâlnire. La Arhitectură, undeva într-o sală de la etajul unu sau doi. Purta un pulover negru, la baza gâtului, cu mânecile trase spre coate. Ținea un fel de curs despre liberalismul modern, despre roulul ineficient al statului în democrație. Ceva pe aici. Vorbea asmatic, cu un fel de nod în gât; îți dădea impresia că-și roade, cu obstinație unghia degetului mare. Dar spusele lui aveau un sens, o coerență. Nu știu dacă exprimau, neapărat, chintesența democrației, dar el, vorbitorul, era un tip inteligent.

Dan Costache Patriciu (Dinu Patriciu), fiul unui cunoscut inginer petrolist – Valeriu Patriciu, doctor în geologie, geofizică și mineralogie, geolog șef, între războaie, la Societatea Astra Română -, s-a născut în București, pe 3 august 1950.

În 1975, ca tânăr arhitect, absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, este repartizat la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerțului Exterior.

În 1978, devine asistent la Institutul de Arhitectură.

Un deceniu și jumătate, până în decembrie 89, arhitect creativ, realizează un număr important de proiecte imobiliare, atât în România – într-o perioadă care nu-i oferea mari oportunități – cât și afară, în Emiratele Arabe Unite.

Astfel, a capătă o experiență consistentă în zona afacerilor imobiliare, a mediului de business, a investițiilor, precum și a realizării… fondurilor personale. La sumele câștigate în străinătate se adaugă cele obținute acasă, din meditațiile acordate candidaților la arhitectură.

Activitatea politică

Imediat după Revoluție, în 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al PNL.

Candidează pentru Parlamentul României și este ales deputat liberal de Timiș, legislatura 1990-1992, perioadă în care este membru al „Comisiei pentru administrație centrală și locală, amenajarea teritoriului și urbanism”, precum și al  „Comisiei pentru echilibru ecologic și protecția mediului”.

La puțin timp de la alegeri, Patriciu intră în conflict cu seniorii liberali și, împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu, Horia Rusu și Viorel Cataramă, înființează, la 25 iulie 1990, PNL – Aripa Tânără, provocând prima ruptură liberală postdecembristă. Liderul noii formațiuni este chiar Dinu Patriciu.

În anul 1991, PNL-AT semnează, împreună cu FSN, Carta pentru Reformă și Democrație, Patriciu devenind ministru al „Lucrărilor publice și amenajării teritoriului”, în Guvernul Petre Roman 2.

În legislatura 92 – 96, Dinu Patriciu este ales deputat CDR de Dâmbovița.

În 1993, partidul său se unește cu alte „aripi” desprinse din PNL, transformându-se în PL ’93. Liberalul devine lider al Grupului parlamentar format din aleșii PL 93 și ai PAC, poziție deținută în perioada octombrie 1992 – decembrie 1994. Face parte din „Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic”, apoi din „Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

În 1996, Dinu Patriciu se înscrie în cursa pentru fotoliul de Primar General al municipiului București, ca reprezentant al PL ’93.

Partidul său va fuziona, în aprilie 1998, cu „bătrânul” PNL, Călin Popescu Tăriceanu fiind ales vicepreședinte.

În legislatura 2000 – 2004, Patriciu este deputat de Prahova din partea PNL. Până în data de 18 iunie 2003, când demisionează din Parlamant, pe motiv de incompatibilitate – având de ales între a fi parlamentar sau executiv în afaceri – liberalul este membru al Comisiei pentru industrii și servicii.

Odată retras din politică, în 2003, Dinu Patriciu se dedică afacerilor, devenind unul dintre cei mai performanți oameni din business.

Gardă la Rege

Un episod remarcabil din activitatea deputatului Dinu Patriciu, petrecut în octombrie 1994, a fost cel în care, alături de un grup de liberali, a intervenit, în calitate de parlamentar, pentru a încerca să stopeze abuzul grosolan declanșat de autoritățile statului împotriva Regelui Mihai și a familiei sale, pe pista aeroportului Henri Coanda, acești nefiind lăsați să intre în țară.

Iată ce spunea atunci, Dinu Patriciu, certându-se vehement cu un grup de polițiști de frontieră.

„Regele este cetățean român, iar noi suntem parlamentari români și avem dreptul să mergem oriunde. Ați primit un ordin abuziv. De la cine știți că nu-i cetățean român? Noi am luat aprobare pentru a lua salonul de primire VIP unde îl asteptam pe Majestatea Sa, și dorim ca acolo să se discute această promblemă. Dumneavoastră comiteți un abuz, un mare abuz. În momentul de față vă puneți în afara legii, pentru că împiedicați un cetățean român să coboare pe pamântul țării lui”.

Unul din momentele de grație ale politicianului anticomunist și promonarhist, care a fost liberalul Dinu Patriciu, în anii 90.

Premierele lui Patriciu

Dinu Patriciu a fost unul dintre primii și cei mai fervenți promotori ai capitalismului și al retragerii statului din piața de business, de după decembrie 1989.

A fost membru fondator al PNL.

În februarie 1990, înregistrează prima firmă privată din Romania – SC „Alpha Construcții și Investiții Imobiliare” S.A., cu obiect de activitate realizarea de proiecte de arhitectură.

A înființat Fundați pentru Libera Inițiativă, prima organizație non-guvernamentală românească de sprijinire a liberei inițiative și a unirii comunităților de afaceri și politice, în vederea susținerii dezvoltării civice.

Activitatea de business

După câțiva ani de „practică” economică în arhitectură și imobiliare, omul de afaceri Dinu Patriciu trece la „lucrări” mult mai serioase.

Rompetrol – Petromidia

În 1998, Patriciu împreună cu asociatul său, Sorin Marin, cumpără Rompetrol. Un an mai târziu, achiziționează rafinăria Vega Ploiești.  

În 2001, cumpără, prin Rompetrol Group BV Rotterdam, Petromidia Navodari de la FPS, numele combinatului devenind Rompetrol Rafinare.

Suma plătită statului de grup a fost de 50,5 milioane dolari, urmând ca Patriciu să platească, ulterior, datoria de 340 de milioane de dolari și să facă o investiție de 225 de milioane de dolari în lucrări de modernizare a rafinăriei. Cu totul, valoarea tranzacției ridicându-se la 615 milioane de dolari.

Media

În 2006, Patriciu hotărăște să se facă mogul de presă, experiența sa în domeniu fiind mai veche. Devine acționar majoritar la  SC Adevarul, cumpărând acțiunile Anei Maria Tinu. Crește numărul publicațiilor trustului: titluri precum Click, Historia, Foreign Policy, Forbes, Știință și tehnică, Dilema veche și Dilemateca devin tot mai vizibile prin infuzia de capital. Dezvoltă o rețea de presă locală, și ziare noi în Moldova și Ucraina.

Dar vrea mai mult.

Și investește în echipament TV de ultimă oră pentru emisie online. În situația acumulării unor datorii financiare importante, vinde trustul, în 2012, lui Cristian Burci.

Retail, pariuri, bănci și imobiliare

În 2007, vinde Rompetrol și, cu banii obținuți, încearcă diverse afaceri. Investește în retail – rețeaua de magazine Mic.ro. -, în afaceri cu pariuri sportive – rețeaua BetCafeArena, de pe lângă magazinele Mic.ro -, în domeniul bancar – cumpără împreună cu fostul premier gruzin Vladimir Gurgenidze, Liberty Bank – și în imobiliare, având proprietăți în mai multe țări europene.

Spre deosebire de succesul înregistrat în petrochimie și nu numai, pe acestă zonă, a investițiilor ultime, Dinu Patriciu a înregistrat eșecuri importante, fiind nevoit să închidă atât rețeaua de magazine cât și pe cea de pariuri sportive.

Încheierea afacerilor

Odată cu vânzarea trustului Adevărul, Dinu Patriciu s-a retras din piața de business, chiar din viața publică, forțat fiind probabil și de starea precară a sănătății ale. S-a stabilit la Londra, revenind în atenția presei de scandal în momentul începerii procesului de divorț, în perioada transplantului de ficat, și pe fondul acțiunii de partaj al unei averi impresionante, despre care unii susțin că se ridică la fabuloasa sumă de 2,9 miliarde de dolari.

Dosarul Rompetrol

Probabil că, în 1998, atunci când a cumpărat Rompetrol, transformându-se din politicianul tânăr, incisiv și reformist, în oligarhul lipsit de scrupule și culoare politică, Dinu Patriciu nu s-a gândit vreun moment că această afacere va deveni imensa problemă a existenței sale.

Că va ajunge, din această cauză, într-un proces al cărui sfârșit nu l-a prins, trecând prin 24 de ore de detenție, care i-au schimbat optica asupra demnității sale, și la un scandal monstru cu Traian Băsescu, încheiat cu un proces pe care l-a pierdut.

După ce a plătit pretul acțiunilor Rompetrol, de 50,5 milioane de dolari, Patriciu ar fi trebuit să plătească statului și datoria de 340 de milioane de dolari. Numai că, prin 2003, premierul Nastase a dat o OUG, prin care plata datoriilor era amânată cu șapte ani. Ordonanța nu specifica, însă, dacă datoria de peste 600 milioane de dolari urma să fie plătită sau convertită în acțiuni ale statului.

Așa că Dinu Patriciu a păcălit statul, plătind doar o treime din datorie, de restul livrând acestuia pachetul minoritar de acțiuni.

Între timp, până în 2009, prosperul om de afaceri vinde întreg pachetul de acțiuni Rompetrol companiei KazMunaiGaz din Kazahstan. Pentru această tranzacție compania kazahă ar fi plătit aproximativ 1,7 miliarde de dolari.

După vânzareTraian Băsescu și Emil Boc susțin că au fost „presați” de Patriciu, acesta cerându-le ca statul român să renunțe la vechea datoria a Rompetrol.

În acest context, lucrurile se precipită și dau naștere unor episoade care au făcut, la timpul respectiv, mare vâlvă în presă: renumitul bilețel roz, trimis președintelui de premierul Călin Popescu Tăriceanu și prezentat presei, mai târziu, de către Elena Udrea, prin care fostul prim-ministru îi cerea lui Băsescu „să vadă de problemele legale ale lui Patriciu”, ceea ce-i ceruse, tot fără succes și ministrului Justiției de la acea dată, Monica Macovei; punere sub acuzare a omului de afaceri, într-un dosar de spălare de bani, prilej cu care, Dinu Patriciu a fost reținut preventiv 24 de ore, care l-au tranfostmat în inamicul public numărul unu al lui Traian Băsescu; apariția, via Dinu Patriciu, în media, a unui filmuleț de campanie a alianței DA, care ni-l arată pe Traian Băsescu pălmuind un copil, dovedit de justiție ca fiind fals, moment care a generat replica istorică a președintelui: „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu”.

Finaluri

Nu știm dacă lui Patriciu i-a fost rușine sau nu. Fapt este că, după acest episod, fostul politician și om de afaceri a lăsat multe lucruri baltă și a plecat la Londra, unde a trăit până azi.

Procesul său continuă și în zilele noastre, în timp ce premierul Victor Ponta a renunțat la toate datoriile pe care statul român ar fi trebuit să le încaseze de la Rompetrol.