PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile au semnat o REZOLUȚIE privind formarea unei viitoare coaliții de guvernare

Publicat: 04 12. 2024, 11:32
Actualizat: 04 12. 2024, 19:12

This browser does not support the video element.

Reprezentanți ai PSD, PNL, USR și UDMR se întâlnesc miercuri, la ora 17:00, pentru a decide încheierea unui protocol pentru formarea unei Coaliții parlamentare, după ce la alegerile din 1 decembrie, niciun partid nu a reușit să obțină nici măcar un sfert din mandate. Premierul Marcel Ciolacu a spus că la întâlnire nu se va negocia nicio funcție. 

UPDATE 18.40

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile au semnat o rezoluţie privind formarea unei coaliţii care să asigure stabilitatea guvernării, în care îşi asumă responsabilitatea de a evita izolarea internaţională a României, de a susţine un ritm solid al dezvoltării economice şi de a proteja parcursul european al ţării.

Rezoluţia a fost semnată de Sorin Grindeanu (PSD) Ilie Bolojan (PNL) Dominic Fritz (USR) Cseke Attila (UDMR) şi Varujan Pambuccian, reprezentantul minorităţilor.

UPDATE ora 17.00

Negocieri la nivel de eșalonul doi

Au început negocierile între cele patru partide politice parlamentare și reprezentanții minorităților naționale, la Camera Deputaților, în biroul președintelui Daniel Suciu.

În afară de PNL, nicio formațiune politică nu este reprezentată de președinte.

Astfel, din partea PSD, au ajuns prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu și Marian Neacșu, viceprim-ministru.

UDMR i-a trimis pe Cseke Attila, lider de grup la Senat, și deputatul Csoma Botond, purtător de cuvânt al formațiunii.

USR este prezent la negocieri cu Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz.

Liberalii sunt reprezentați de interimarul Ilie Bolojan, care a sosit ultimul la discuții, și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Cu toții au spus că vor face declarații la finalul întrevederii.

Ca de fiecare dată, discuțiile purtate în această seară vor fi analizate în forurile de conducere ale fiecărui partid, care vor avea ultimul cuvânt.

Lasconi: PSD, îndreptățit să dea premierul

Cu câteva ore înaintea reuniunii, Elena Lasconi afirma că nu exclude varianta Ciolacu-premier.

Întrucât PSD a ieșit pe primul loc la scrutinul pentru alegerea parlamentarilor, PSD „este îndreptățit” să dea premierul, confirma Lasconi.

Întrebată dacă Marcel Ciolacu ar trebui să ocupe funcția de premier, Lasconi a răspuns:

Dacă își dorește, dar lăsați-mă să negociem și o să vă spun rezultatul. Nu excluded, în momentul de față (n.r. varianta Marcel Ciolacu premier).

Știrea inițială

Partidele pro-europene – PSD, PNL, USR și UDMR – sunt dispuse să facă o Alianță pentru a avea o majoritate parlamentară, în urma rezultatelor obținute duminică.

Cel mai probabil, reprezentanți ai celor patru partide vor decide asupra unui protocol pentru a avea o majoritate parlamentară. În cazul unei alianțe între cele patru partide, majoritatea ar fi de 53,89%.

Marcel Ciolacu a declarat, la Guvern, că nu se negociază funcții.

Nu negociem nicio funcție. Duminică avem alegeri și prin această coaliție dăm un semnal clar că în viitor nu facem o alianță cu AUR, SOS sau POT”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a avut discuții cu Elena Lasconi, în cursul zilei de marți.

Am avut o întâlnire cu doamna Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu care am discutat despre o majoritate parlamentară pro-europeană şi despre soluţiile pentru a putea realiza o guvernare care să susţină aceleaşi valori”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Rezultatele obținute de partide la alegerile parlamentare

CAMERA DEPUTAȚILOR:

  • PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 21,96 %
  • ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 18,01 %
  • PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13,20 %
  • UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 12,40 %
  • PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA – 7,36 %
  • UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA – 6,33 %
  • PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 6,46 %

SENAT:

  • PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 22,30 %
  • ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 18,30 %
  • PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 14,28 %
  • UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 12,26 %
  • PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA – 7,76 %
  • PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 6,39 %
  • UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA – 6,38 %

CITEȘTE ȘI:

Marcel CIOLACU, după întâlnirea cu Elena Lasconi: Drumul european al ţării noastre trebuie să continue doar apărând valorile tradiţionale