Prima pagină » Știri politice » Discuțiile între premierul Viorica Dăncilă și ministrul Tudorel Toader s-au încheiat

Discuțiile între premierul Viorica Dăncilă și ministrul Tudorel Toader s-au încheiat

Discuțiile între premierul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției Tudorel Toader de la Palatul Victoria s-au încheiat, cel din urmă părăsind clădirea Guvernului.

Discuțiile între premierul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției Tudorel Toader de la Palatul Victoria s-au încheiat, cel din urmă părăsind clădirea Guvernului.

Întrevederea între cei doi a a avut loc după ce aceștia au participat la evenimentul de lansare a Campaniei naționale „INFORMARE acasă! SIGURANȚĂ în lume!” ediția 2019.

Referitor la o posibilă demitere a ministrului Justiției, Viorica Dăncilă a declarat că va lua o decizie după ce va asculta părerea colegilor în ședința Comitetului Executiv al PSD. Premierul a precizat că va prezenta social-democraților evaluarea sa în legătură cu Tudorel Toader.

Senatorii vor dezbate și vota, miercuri, moțiunea simplă adresată ministrului Justiției, Tudorel Toader, după ce demersul a fost amânat în plenul de luni al Senatului.

Mai mulți social-democrați s-au arătat, în ultimul timp, nemulțumiți de activitatea lui Tudorel Toader. Printre aceștia se află chiar și președintele PSD, Liviu Dragnea, care a declarat, luni, că nu va propune ca Tudorel Toader să fie remaniat, dar nici nu se poate opune ca discuția să aibă loc în Comitetul Executiv al PSD.

Totodată, Robert Cazanciuc a spus, marți, că senatorii PSD vor vota la libera alegere, potrivit propriei conștiințe, la moțiunea simplă adresată ministrului Justiției, Tudorel Toader. Votul urmează si fie dat în plenul de miercuri al Senatului.

Despre Tudorel Toader, liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat că acesta a păcălit PSD, pentru că a provocat prin declarațiile sale un scandal „până la cer” și apoi nu a dat ordonanțele de urgență. Dragnea a precizat că dezbaterile pe modificarea codurilor penale trebuie reluate săptămânile viitoare în Parlament.

 

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și