Prima pagină » Știri politice » Dispozitiv de securitate special la Belciugatele, Călărași. Poliția și jandarmii păzesc grădinița secție de votare

Dispozitiv de securitate special la Belciugatele, Călărași. Poliția și jandarmii păzesc grădinița secție de votare

Dispozitiv de securitate special la Belciugatele, Călărași. Poliția și jandarmii păzesc grădinița secție de votare

Secția de votare de la grădinița din Belciugatele, județul Călărași, este păzită preventiv de zeci de polițiști și jandarmi, după încăierarea din campanie dintre susținătorii social-democrați și liberali, informează Libertatea. În ziua votului, strada pe care se află grădinița unde se votează în Belciugatele a fost flancată de o dubă a Jandarmeriei și de mai multe mașini ale Poliției. Echipajele de la Rutieră au intervenit de mai multe ori pentru a-i îndepărta pe membrii diferitelor formațiuni politice de pe carosabilul din fața secției de votare.

Pe 1 iunie, grupurile de simpatizanți PSD și PNL s-au ciocnit în satul Măriuța, filmându-se reciproc cum se scuipă și se înjură. Conflictul a fost temperat de sosirea Ambulanței și a Poliției, iar în urma incidentului a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de lovire, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.

Alegătorii au ocupat deja barurile din afara perimetrului prohibit

Pe lângă vehiculele cu jandarmi și polițiști, străzile din jurul grădiniței sunt ocupate de mașinile membrilor de partid, veniți în număr mare atât să voteze, cât și să observe și să salute alegătorii. Într-unul dintre grupuri, cel al PUSL-ului, membrii decideau, încă de la zece dimineața, câți mici și câte fripturi să comande pentru masa festivă de alegeri: „50 de porții de mici și o friptură la doi oameni”.  De asemenea, barurile sătești din Belciugatele, aflate dincolo de distanța prohibitivă de secția de vot, primeau primii clienți imediat după deschiderea urnelor.

Citiți și: IMAGINI ireale în România lui 2024! BĂTAIE între PSD-iști și liberali în plină stradă. Dosar penal pentru lovire după SCANDAL

Citește și