DNA cere un nou aviz de arestare a lui Vâlcov. Fostul ministru avea într-un seif trei lingouri de aur, tablouri și bani
Potrivit anchetatorilor, începând din 2011 și până în prezent, Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru. El s-ar fi folosit de informațiile obținute în virtutea funcțiilor publice, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură. Procurorii susțin că aceste firme erau deținute de fostul ministru al Economiei, dar erau administrate prin interpuși.
Darius Vâlcov a obținut, astfel, arată procurorii anticorupție, mai multe bunuri materiale, între care sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei, trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei.
Anchetatorii susțin că acestea au fost depozitate într-un seif, care era lăsat spre păstrare unei persoane apropiate fostului ministru.
Procurorii fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția.
În acest context, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a transmis procurorului general al României referatul cauzei, pentru ca acesta să sesizeze Senatul, pentru a se obține avizul necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a lui Darius Vâlcov. De asemenea, DNA a cerut și încuviințarea reținerii și arestării fostului ministru al Economiei.
Acesta nu este primul aviz pe care DNA îl cere în cazul lui Vâlcov. Direcția Națională Anticorupție a solicitat, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Bogdan Vâlcov, pentru trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.
Comisia juridică a Senatului nu a putut da, marți, un vot în favoarea sau împotriva cererii DNA de reținere și arestare preventivă a senatorului Darius Vâlcov, înregistrându-se egalitate, respectiv cinci voturi „pentru” și cinci „împotrivă”, precum și o abținere.
Darius Vâlcov a spus că a dat o declarație în fața comisiei și că își va susține nevinovăția în plen, miercuri.
Președintele comisie juridice a Senatului, Cătălin Boboc a declarat că în cadrul comisiei a fost primit, de la DNA, un volum care nu are nicio legătură cu dosarul lui Darius Vâlcov. Cătălin Boboc a precizat că este vorba, cel mai probabil, de o „gafă”, nefiind un dosar care să îi intereseze pe cei din Comisia juridică.
Potrivit unor surse parlamentare, volumul care a ajuns din greșeală la Comisia juridică face parte din dosarul ANRP.
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost audiat la DNA, luni, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. Procurorii l-au anunțat în 13 martie pe Darius Vâlcov că este urmărit penal.
Darius Vâlcov i-a înaintat, în 15 martie, premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, dar Ponta a precizat, inițial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. După ce DNA a anunțat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul a anunțat că a aprobat demisia lui și că va prezenta în cel mai scurt timp președintelui Klaus Iohannis o propunere pentru portofoliul Ministerului Finanțelor. Vineri, după ce a discutat cu premierul, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Darius Vâlcov și cel prin care premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Finanțelor.
DNA arată, în referatul cauzei, că în 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.
În final, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.
„Administratorul societății și suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit, de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăți în contul societății”, potrivit procurorilor anticorupție.
În același dosar mai sunt urmăriți penal primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanța supremă a decis să fie plasat în arest la domiciliu, precum și Lucian Petruț Sușală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanța supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, în timp ce Sușală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani.
Anchetatorii au dispus, în același dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte și a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectați de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani.
În referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul Minel Prina și omul de afaceri Lucian Petruț Sușală, anchetatorii spun că Darius Vâlcov a primit „comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i dați în tranșe cuprinse între 400.000 și un milion de lei, suspecți din dosar afirmând că au fost situații în care s-au înâlnit cu Vâlcov chiar și în cimitir.
Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov și-a anunțat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcția de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.
Din august 2014 și până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice.