DNA solicită urmărirea penală a unui fost ministru din Guvernul Orban pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere Parchetului General sesizarea președintelui României, Klaus Iohannis, privind începeea urmăririi penale a unui fost ministru din Guvern pentru luare de mită și instigare la delapidare.
Potrivit agenției de presă Agerpres, care citează surse judiciare, ar fi vorba despre fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor din Guvernul Ludovic Orban, Costel Alexe.
„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare”, se arată într-un comunicat al instituției.
Care sunt, mai exact, acuzațiile?
Potrivit sursei citate, solicitarea DNA vine în contextul în care, în acest moment, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins în mod direct de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă pentru ca aceasta să aloce gratuit către respectiva companie certificate de emisii cu efect de seră.
„Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 lei), ar fi fost primite, în datele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa”, adaugă DNA.
DNA precizează că cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii anticorupţie, precum şi zece volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Costel Alexe, fost ministru al Mediului, a candidat la Iași, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean în cadrul alegerilor locale de anul trecut. El a câștigat funcția pentru care a candidat, motiv pentru care a fost nevoit să renunțe la funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind înlocuit de către premierul de la acea vreme, Ludovic Orban, cu Mircea Fechet.