Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au adoptat, miercuri, un raport cu amendamente pentru Proiectul de Hotărâre pentru constituirea comisiei de anchetă privind organizarea alegerilor prezidențiale din 2009, după ce a fost întors de la plen în vederea clarificării obiectivelor comisiei de anchetă, ca urmare a faptului că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis o anchetă cu un obiectiv similar.
Ce își propune comisia de anchetă ca obiective, ultima formă decisă în raportul comisiilor juridice:
– Verificarea dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale din anul 2009
– determinarea implicării unor instituții și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau în decizii politice ce exced atribuțiilor stabilite prin lege pentru aceste instituții, în cadrul procesului electoral
– verificarea posibilei existențe a unor mecanisme paralele de influențare și/sau de viciere a rezultatului votului, precum și determinarea instituțiilor și/sau persoanelor care au contribuit la realizarea acestora
– determinarea practică a capacității de procesare în timp real a solicitanților care au votat în unele secții de vot în special din afara granițelor
– Verificarea constituirii comisiilor electorale în secțiile de vot din diaspora
– verificarea legalității achiziționării aplicațiilor sau serviciilor informatice utilizate de către Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale în anul 2009 și verificarea modalității în care s-a asigurat transparența și cunoașterea de către reprezentanții partidelor politice a acestor aplicații
– Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității comisiei, iar persoanele citate sunt obligate se se prezinte în fața comisiei de anchetă parlamentară, iar refuzul poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de articolul 267 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
-Nu constituie obiect al comisiei parlamentare de anchetă elementele ce țin de infracțiunile de abuz în serviciu, falsificarea documentelor și evidențelor electorale, infracțiuni pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări in rem, conform comunicatelor din data de 24 aprilie 2017, respectiv 26 aprilie 2017
Predoiu: Niște inepții juridice
Liberalii consideră obiectivele comisiei de anchetă exced atribuțiilor Parlamentului și iau în calcul sesizarea CCR cu privire la hotărârea de înființare a comisiei.
„Se confundă instituții juridice, ramuri ale dreptului, atribuții ale unor instituții din sfere separate de putere”, a declarat, pentru Gândul, fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, pentru care amendamentele adoptate sunt niște ” inepții juridice” și niște „forțări politice”.
La rândul său, deputatul PNL, Gabriel Andronache, consideră că „întreaga operațiune juridică a PSD-ului excede regulamentelor care sunt în vigoare astăzi” în contextul în care „toate modificările pe care le-au adus sau pe care vor să le aducă încă nu sunt publicate în Monitorul Oficial”.
„Pe cale de consecință, motivele pentru care s-a retrimis la comisie, săptămâna trecută, Proiectul de Hotărâre privind înființarea comisiei de anchetă există și astăzi, în sensul existenței identității de obiect între comisia de anchetă, pe care vor să o înființeze cei din majoritatea parlamentară, și ancheta care deja e declanșată la nivelul Parchetului General. Oricum, astăzi, am anunțat la sfârșitul ședinței comisiilor reunite că analizăm posibilitatea atacării la Curte a hotărârii de înființare a comisiei”, a mai afirmat, pentru Gândul, deputatul PNL, Gabriel Andronache.
În viziunea sa, toate acestea arată un singur lucru: faptul că PSD își face procuratură paralelă în Parlament.
„Am putea spune că PSD se joacă de-a procuratura cu instituția Parlamentului, dar nu face decât să demonstreze fricile, spaimele în fața unui sistem judiciar care funcționează. Că asta e ceea ce deranjează PSD-ul, că funcționează acest sistem, nu că nu funcționează, cum pretind dânșii”, a menționat, la rândul său, Cătălin Predoiu.
Mai mult, prin amendamentul privitor la „verificarea dispozițiilor legale”, „comisia aceasta de anchetă se va substitui Curții Constituționale”, consideră Andronache.
„Legalitatea unor reglementări, în raport cu Constituția, e analizată de Curtea Constituțională, iar respectarea legilor în situația în care o lege nu este respectată, bineînțeles că această chestiune revine Parchetului”, a completat Andronache, reiterând faptul că liberalii vor vota împotriva înființării comisiei de anchetă.
Joi, raportul adoptat de Comisiile juridice reunite ale Parlamentului va fi votat în plenul reunit.
Reamintim că PSD și ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, după dezvăluirile făcute de jurnalistul Dan Andronic, în cadrul unui articol publicat în EVZ, cu privire la seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009.