DOCUMENT. „Ordonanţa trenuleț”, publicată în Monitorul Oficial: Cresc amenzile, salariile profesorilor majorate cu 20%, angajările la stat, înghețate

DOCUMENT. „Ordonanţa trenuleț”, publicată în Monitorul Oficial: Cresc amenzile, salariile profesorilor majorate cu 20%, angajările la stat, înghețate
Amendă pentru șoferi/ Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 16/12/2023, 13:03

Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală şi combaterea evaziunii fiscale, cunoscută și ca „Ordonanța trenuleț”, a fost publicată în Monitorul Oficial (MO) cu o serie de modificări şi prorogări de termene.

Conform actului, ce la 1 ianuarie, 2024, punctul de amendă va crește de la 145 lei, la 165 lei, aceste fiind stabilit la 5% din salariul minim brut garantat în plată. Salariile bugetarilor vor crește cu 5%, dar vor fi înghețate angajările la stat.

Salariile profesorilor cresc, în medie, cu 20% în 2024. Majorarea va fi aplicată în două tranșe, respectiv prima tranşă începând cu data de 1 ianuarie 2024 şi a doua tranşă începând cu data de 1 iunie 2024, precum şi menţinerea cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023.

OUG Masuri Bugetar Fiscale 15 decembrie by Otilia Serescu on Scribd

Indemnizație pentru științific de doctor de 50% din salariul minim

Documentul menționat mai prevede că personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul şi dacă are prevăzute în fişa postului un set de atribuţii obiective şi cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor.

Conform notei de fundamentare, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice. Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget (…). Numărul maxim de posturi finanţat în anul 2024 din fonduri publice de către instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare să fie stabilit astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii cu încadrarea în cheltuielile de personal. Ordonatorii de credite vor stabili numărul maxim de posturi care se finanţează, cu respectarea acestei condiţionalităţi.

În 2024 nu se mai acordă ecobonusuri prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi

În anul 2024, nu se mai acordă ecobonusuri prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024, iar cuantumul ecotichetelor, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, se acordă astfel: 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta; 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP; 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Potrivit Notei de fundamentare, se propune interzicerea, în anul 2024, a achiziţionării, preluării în leasing sau închirierii de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică, de către autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, scrie Agerpres.

Amenzi mai mari

Potrivit art. 98 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul de bază minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

În condiţiile în care începând cu data de 1 octombrie 2023 valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilită la suma de 3.300 de lei lunar, actul normativ specifică că „Un punct-amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului”.

În perioada 2011-2017, valoarea punctului-amendă a crescut, astfel: 67 lei în anul 2011, 70 lei în anul 2012, 75 de lei în anul 2013, 85 de lei în anul 2014, 97,5 lei în anul 2015, 125 de lei în anul 2016 şi 145 de lei în anul 2017, iar în perioada 2018-2023 valoarea punctului-amendă a fost menţinută la o sumă fixă de 145 de lei, prin măsuri anuale de plafonare.

Nota de Fundamentare OUG Masuri Bugetar Fiscale 15dec by Otilia Serescu on Scribd

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?