DOCUMENTUL pe care Comisia Europeană i l-a cerut lui Grindeanu, după măririle de pensii și salarii. Anunțul făcut de Corina Crețu
„Domnul prim-ministru i-a dat asigurări domnului Moscovici (Pierre Moscovici – comisar European pentru afaceri economice- n.r.) că se fac calcule, astfel încât acest proiect ambițios de mărire a salariilor să se încadreze în final în acest deficit bugetar de 3 la sută. Comisia Europeană așteaptă documentația din partea Guvernului României. În această etapă suntem – în ce măsură aceste măriri de salarii sunt sustenabile și se poate îmbunătăți viața oamenilor, în paralel cu menținerea acestor reguli. Pentru că am avut cazul Greciei și Comisia Europeană are aceste temeri. Spania, Portugalia au intrat în criză. E important să nu ajungem și noi la fel. Bani, creștere economică avem. Dar să vedem cât de sustenabile sunt aceste propuneri de măriri salariale, astfel încât să nu intrăm pe procedura de infrigement, de a fi puși sub observație pentru felul în care depășim sau nu deficitul bugetar”, a declara, la Europa FM, Corina Crețu.
Totodată, Crețu a precizat faptul că absorbția fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 este zerol, lipsa tronsonului Pitești – Sibiu afectând și activitatea economică din Europa.
„Pentru perioada următoare, până în 2023, sunt bani alocați pentru centura Bucureștiului, sunt bani alocați pentru Sibiu -Pitești (autostrada Sibiu – Pitești – n.r.) care este esențială, pentru că este veriga lipsă din cordonul pan-european dintre Rotterdam și Constanța. Deci nu numai românii suferă, dar toată activitatea economică din această parte a Europei suferă din lipsa acestui tronson Pitești – Sibiu. Sunt bani și pentru autostrada Ploiești – Bacău, pentru metrourile din București, pentru metroul până la Otopeni. Deci aici sunt bani. Problema este că cel mai avansat proiect este în faza studiului de fezabilitate”, a declarat Corina Crețu.
Mai mult, Corina Crețu declara, la începutul lunii martie, că România are la dispoziție 250 de milioane de euro – fonduri europene, pentru modernizarea unităților sanitare, însă că nu au fost depuse proiecte pentru a absorbi acești bani.
„Mai avem bani la dispoziție. Voi discuta cu domnul ministru al Sănătății (Florian Bodog-n.r.) pentru 280 de modernizări de spitale și de unități sanitare, pentru care nu avem proiecte la această oră. Deci, suma totală este de aproape 400 de milioane de euro pentru sistemul sanitar din care 150 de milioane sunt pentru cele trei spitale regionale, pentru restul nu avem proiecte și acest lucru trebuie să îl discutăm mâine cu Ministerul Sănătății. (…) Invit toate unitățile sanitare care consideră că au nevoie de modernizări, mai sunt bani la dispoziție, 250 de milioane de euro care pot fi folosiți în actuala perioadă de programare în domeniul sanitar”, afirma comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, la Parlament, unde participase la o ședința a comisiilor parlamentare pentru afaceri europene.
La acel moment, Corina Crețu spunea că va discuta cu Florian Bodog și despre faptul că primit până acum harta nevoilor sanitare și nici harta nevoilor în ceea ce privește deșeurile.
„Avem cinci condiționalități ex ante din 25 care nu sunt îndeplinite”, afirma Corina Crețu.
Comisarul european pentru Politici Regionale mai preciza că s-a încheiat contractul pentru studii de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale la Cluj, Craiova și Iași, precizând că speră ca în anul 2018 să înceapă construcția acestora.