Donația lui Boc la PNL Cluj, o „eroare materială”. Cum a ajuns edilul „să contribuie” la partid cu 50.000 de lei în plus, fără voia lui
Potrivit unui comunicat al PNL Cluj transmis, duminică, corespondentului MEDIAFAX, Emil Boc ar fi donat 50.000 de lei, aceasta fiind suma raportată de către PNL Cluj către departamentul central de contabilitate al PNL și ulterior mai departe către Autoritatea Electorală Permanentă, care a realizat publicarea în Monitorul Oficial.
„Domnul Emil Boc a donat către PNL Cluj suma de 50.000 lei, ca și contribuție financiară la campania pentru alegerile locale din 2016. Aceasta sumă a fost raportată de către PNL Cluj către departamentul central de contabilitate al PNL și ulterior de aici mai departe către Autoritatea Electorală Permanentă, care a realizat publicarea în Monitorul Oficial. Considerăm că pe acest circuit de raportare a intervenit o eroare materială, ajungându-se la suma eronată de 100.000 lei. Menționăm că PNL Cluj va face toate demersurile necesare pentru îndreptarea acestei erori și publicarea în Monitorul Oficial a sumei corecte care a făcut obiectul donației, respectiv 50.000 lei”, se arată în documentul citat.
Reacția PNL Cluj vine ca informațiilor publicate de Monitorul Oficial cu privire la cuantumul contribuției financiare către PNL Cluj, realizate de către Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, în anul 2016, informații ce au fost, ulterior, preluate în media.
PNL a publicat în Monitorul Oficial cuantumul sumelor provenite din finanțările private în 2016. Potrivit raportării, după Gheorghe Muhschină, care a donat PNL Constanța 209.600 lei, pe locul secund se situează deputatul Marius Bodea, care a donat organizației din care provine, Iași, 155.250 de lei, iar pe locul trei Carmen Harău, cu o donație pentru PNL Hunedoara de 141.150 lei. Actualul primar al municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, ar fi donat filialei Cluj a PNL 100.000 de lei, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial.
Totalul donațiilor din partea unor membri de partid care au depășit zece salarii minime brute pe economie a fost de 18.415.492 lei.
Conform sursei citate, PNL a încasat cotizații în valoare de 8.077.482 lei, din care 846.707 au fost cotizații care au depășit baremul a zece salarii minime pe economie. În 2016 PNL a primit cu titlu de împrumut 1.108.238 lei.