Procurorul Adina Florea susține că stadiul cercetărilor nu are legătură cu activitatea personală a fostei șefe DNA și confirmă că dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a lui Sebastian Ghiță, dar pe care a făcut-o în decembrie 2018.
„Este o anchetă în derulare în care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de una dintre persoanele din dosar. Nu este vorba despre nicio legătură între activitatea personală a unora dintre persoanele cercetate și stadiul anchetei. Stadiul urmăririi penale de la acest moment a impus începerea urmăririi penale.(…) Aceste întrebări ale dumneavoastră par să fie presiuni care se fac cu privire la o anchetă în curs de desfășurare. Este un dosar ca urmare a unei sesizări a lui Sebastian Ghiță din decembrie 2018. Este o anchetă în curs, unde se vor respecta toate drepturile și libertățile tuturor persoanelor, demnitatea persoanelor și se va respecta legea„, a declarat Adina Florea.
Fostul deputat Sebastian Ghiță a transmis Secției de investigare a infracțiunilor din justiție fotografia pe care spunea că o are cu fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi acasă la el, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
Ghiță a vrut să dovedească astfel că a avut și alte relații cu Laura Codruța Kovesi decât cele instituționale, precum pretinde aceasta. Fotografia este argumentul principal pentru susținerea acuzației de mărturie mincinoasă, pe care i-a adus-o fostului procuror șef al DNA în plângerea sa din decembrie 2018.
Fostul parlamentar se află în continuare la Belgrad și a fost audiat prin videoconferință în dosarul deschis ca urmare a plângerii pe care acesta i-a făcut-o Laurei Codruța Kovesi. Ghiță o acuză pe fosta șefă DNA că i-ar fi cerut bani pentru a-l aduce în țară, din Indonezia, pe fostul director FNI Nicolae Popa.
„Confirm audierea. Este foarte important să nu facem ca dânsa și ca domnul Negulescu. (…) Confirm audierea, dar fac tot efortul să nu interferez în ancheta doamnei procuror. (…) Am spus tot ce știam de Laura Codruța Kovesi și tot ce m-a întrebat doamna procuror”, a declarat Sebastian Ghiță joi seara, la RomâniaTv.
Alături de fotografia cu fosta șefă a DNA la el acasă, el susține că ar mai fi transmis procurorilor și alte probe „grave”.
PSD răspunde cu aceeași monedă cu care fuseseră tratați membrii săi când erau anchetați penal și atrage atenția partidelor politice să nu politizeze ancheta împotriva Laurei Codruța Kovesi.
„Justiția trebuie lăsată să își facă datoria! Încetați să politizați punerea sub acuzare a doamnei Kovesi! Astăzi, legile justiției adoptate de majoritatea PSD-ALDE îi oferă doamnei Kovesi suficiente garanții că în cursul anchetei i se vor respecta drepturile fundamentale și că nu vor fi imixtiuni ale serviciilor secrete, iar dacă va fi trimisă în judecată, va avea parte de un proces corect, în fața unor complete legal constituite. Spre deosebire de retorica viciată a celor care acuzau „penalii” înainte de o condamnare, PSD va respecta prezumția de nevinovăție a doamnei Kovesi și nu va susține nici că este „o penală”, nici că a luat mită, că a comis abuz în serviciu sau că a făcut mărturii mincinoase. Toate acestea vor trebui demonstrate în fața instanței de judecată. Până atunci aveți încredere în Justiție și lăsați probele să vorbească, nu politicienii”, se arată într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook a partidului.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu este mai tranșant și prevede că Laura Codruța Kovesi va avea o viață grea de acum încolo, deoarece mulți dintre cei care se consideră nedreptățiți de anchetele DNA vor depune plângeri la Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție.
„Doamna fostă procuror general sau procuror șef DNA, de-a lungul timpului, nu a crezut în nicio coincidență, nici ce s-a întamplat în Prahova, nici ce s-a întâmplat în Satu Mare, Oradea, Argeș. Sigur că dânsa nu a crezut în coincidențe, dar, iată, că i-a venit rândul ca dna procuror șef să spună despre toate mizeriile pe care le-a acoperit timp de mai mulți ani. O să aibă mai multe surprize, pentru că eu cred că vor fi foarte mulți denunțători, în această perioadă, care au colaborat cu dânsa, într-un fel sau altul, șantajați sau puși să spună o mulțime de mizerii și cred că data asta acești denunțători, din ce știu eu, vor spune. Cred că doamna va avea o viața foarte grea începând de mâine. Eu sper că procurorii care sunt onești și care trebuie să își facă treaba în această secție de procurori – secție la care dânsa s-a opus în permanență, nu și-a dorit să existe această secție care să investigheze și procuroii care au făcut abuzuri – dar eu cred că această secție își va face treaba și toți procuorii care au abuzat (…) vor răspunde”, a declarat Rădulescu, care consideră că Laura Codruța Kovesi ar trebui să-și retragă candidatura pentru funcția de la Bruxelles.
„În primul rând, dezonorează țara și Guvernul României, pentru că așa cum i-a plăcut întotdeauna că oamenii care sunt acuzați să se retragă, să facă un pas în spate, dânsa nu mai are ce să facă în momentul de față. Ar fi dezonorant pentru dânsa în continuare să meargă spre șefia acestei instituții din Europa. (…) „, atenționează social-democratul.
„Eu am auzit că s-a votat ca PNL să o propună în locul domnului Iohannis. Deci, aici, este deja un meci între dl Iohannis și dna Kovesi. Sau cu Cioloș. E un meci interesant între aceste personaje,” aprecia Rădulescu, întrebat de o eventuală candidatură a lui Kovesi la prezidențiale, dacă nu va fi numită procuror șef european.
Comisia Europeană urmărește îndeaproape ce se întâmplă în România și consideră crucial ca toți candidații pentru funcția de procuror șef european să fie tratați corect pe parcursul procedurii de selecție.
„Comisia urmărește îndeaproape cele mai noi evenimente, în contextul procedurii de selecție. Este crucial ca toți candidații propuși de o comisie de selecție independentă să fie tratați corect pe parcursul procesului. În ceea ce privește sistemul de justiție din România, am reiterat foarte clar de multe ori că un sistem judiciar independent, profesionist este de o importanță foarte mare. Comisia cunoaște că toți candidații pentru funcția de procuror-șef europeană au fost evaluați de comisia de selecție independentă, iar lista scurtă a fost transmisă Parlamentului European și Consiliului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Schinas Margaritis.
Președintele Klaus Iohannis cere Secției de investigare a infracțiunilor din justiție să clarifice de urgență dosarul deschis pe numele fostului procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.
„Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilități în statul român, indiferent de funcțiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea și consolidarea statului de drept. Solicit Secției de investigare a infracțiunilor din justiție corectitudine maximă, respectarea cu strictețe a legii și clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruța Kövesi, conducerea acestei secții având o imensă răspundere în acest sens.
Secția specială pentru anchetarea magistraților nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă și intimidare a magistraților și procurorilor. Am contestat încă de la început înființarea unui astfel de organism, sever criticată și de către Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanții de independență în raport cu factorul politic și poate afecta încrederea cetățenilor în justiție”, afirmă Klaus Iohannis, printr-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
„Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună știință toate aceste avertismente, astfel că această secție specială, în acest moment, funcționează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiției, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraților. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiție și a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României, mai nou, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamând, de asemenea, presiuni și interferențe.
Atenționez majoritatea PSD-ALDE să înceteze să mai facă și alți pași înapoi care să îndepărteze România de parcursul său european, ca stat democratic consolidat. Este imperativ ca PSD-ALDE să pună în aplicare cu celeritate opiniile Raportului Comisiei de la Veneția și recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene privind MCV, astfel încât independența justiției și lupta anticorupție să nu fie afectate, iar fundația democratică a statului român să nu fie periclitată”, adaugă șeful statului.
„Lupta anticorupție va continua în România, în ciuda oricăror eforturi agresive ale celor care își doresc să controleze justiția și să îngenuncheze statul de drept. Ca președinte, voi acționa și mai departe pentru menținerea statutului pe care România și l-a câștigat cu mari sacrificii, de țară în care instituțiile sunt puternice, dar sunt puternice prin aplicarea corectă a legii, nu prin abuzuri”, încheie Klaus Iohannis.
Și vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian remarcă asemănarea izbitoare a argumentelor celor două tabere, pro și contra Kovesi, cu cele folosite în trecut, dar de pe poziții contrare.
„Laura Codruța Kovesi a devenit suspect într-un dosar instrumentat de Parchet în plină campanie pentru ocuparea unei funcții publice. Tot astfel s-a întâmplat în trecut cu Călin Popescu Tăriceanu, Lia Olguța Vasilescu, Cătălin Cherecheș etc etc. De fiecare dată, au existat argumente pro și contra pentru asemenea coincidențe bizare.
Este foarte interesant că argumentele de azi ale celor din tabăra pro-Kovesi seamănă izbitor cu cele din trecut ale taberei anti-Kovesi (victimă a unui abuz, o adevărată execuție politică, tentativă de bloca o candidatură de succes, utilizarea unei părți a justiției pentru manevre politice, tendințe dictatoriale, trebuie respectată prezumția de nevinovăție etc. etc.), în timp ce argumentele de azi ale celor din tabăra anti-Kovesi seamănă izbitor cu cele din trecut ale taberei pro-Kovesi (dacă n-a făcut nimic, n-are de ce să se teamă, să facă un pas înapoi, are prilejul să-și dovedească nevinovăția, trebuie să avem încredere în justiție etc.etc.)”, a scris Vosganian pe Facebook.