Prima pagină » Știri politice » „Dosarul microfonul”, CLASAT. Cine a lăsat, de fapt, un aparat de interceptare în casa ministrului de Interne

„Dosarul microfonul”, CLASAT. Cine a lăsat, de fapt, un aparat de interceptare în casa ministrului de Interne

„Dosarul microfonul
Detalii pe gândul

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fapta de violare de domiciliu nu există, fiind vorba despre două persoane care au intrat în locuința ministrului, cu acceptul surorii ei. Este vorba despre doi foști ofițeri de informații, care ar fi fost chemați pentru a efectua un control prin care să verifice dacă există aparatură de intercepare.

Mai mult, spun sursele citate, microfonul nu a fost găsit în priza, ci ar fi fost plasat chiar de cel chemat sa îl descopere. Aparatul nu era funcțional și nici nu avea loc în spațiul în care a fost găsit, precizează sursele MEDIAFAX.

Acestea mai spun că din informațiile care au reieșit din anchetă, ministrul nu ar fi avut cunoștință despre modalitatea în care a ajuns aparatul în locuința ei, oficialul fiind informat doar că are un dispozitiv în perete.

La momentul presupuselor verificări, Carmen Dan nu se afla în locuință, spun sursele menționate.

Carmen Dan a depus, la sfârșitul anului 2017, o plângere la Parchetul General care a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, după ce ministrul a găsit în casa sa un dispozitiv de ascultare ascuns într-o priză.

„Era un dispozitiv în perete. Nu era un dispozitiv la vedere pe care să îl poți vedea în mod normal. Am considerat că este un aspect care are atribuțiile și competența necesară. Am descoperit dispozitivul azi-după amiază, când am vrut să pun telefonul în priză. După-amiază. După ședința de Guvern. Dispozitivul nu era vizibil, consider că este o precizare importantă. La domiciliu este un spațiul meu privat. Este un dispozitiv funcțional”, a declarat Carmen Dan la acel moment.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea a afirmat că dispozitivul de înregistrare provine, din primele informații, din zona privată, fiind vorba de un „dispozitiv ieftin, care poate fi cumpărat cu 200-300 lei de pe orice site”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune