Prima pagină » Știri politice » Dosarul Olguței Vasilescu, retrimis la DNA

Dosarul Olguței Vasilescu, retrimis la DNA

Dosarul Olguței Vasilescu, retrimis la DNA
Magistrații Tribunalului București au decis vineri să retrimită la Direcția Națională Anticorupție dosarul în care Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, este acuzată de luare de mită și spălare de bani după ce probe din dosar au fost anulate.

„Restituie cauza la Parchetul de pe langă ICCJ DNA Secția de Combatere a Corupției constatând neregularitatea actului de sesizare a instanței care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății cu privire la inculpații Preda Radu Cosmin, Popescu Elena Daniela și Vasilescu Lia Olguța. Menține dispozițiile încheierii de sedință din data de 20.09.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară și anume: În baza art. 345 alin.2 Cpp rap. la art. 282 alin. 1 Cpp și art. 102 alin. 3 Cpp, cu ref. la art.6 din CEDO constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata Vasilescu Lia Olguța, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare.

Exclude actele de urmărire penală efectuate de ofițerii de poliție judiciară fără a avea delegarea procurorului de caz și anume: declarațiile martorilor Selavartea Constantin, Vlăsceanu Ion, Miereanu Gabriela și denunțul (declarație) formulat de Pârvulescu Ionuț Cosmin la data de 07.03.2016. Exclude proba constând în interceptarea convorbirii ambientale dintre Vlăsceanu Ion și Pârvulescu Ionuț din data de 19.02.2016, aceasta fiind obținută în mod nelegal”, se arată în decizia Tribunalului București, care nu este însă definitivă.

Magistrații Tribunalului București au decis, pe 21 septembrie, anularea unor probe din cursul urmăririi penale efectuate în dosarul în care primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, este acuzată de luare de mită, folosirea autorității sau influenței și spălare de bani.

Tribunalul susținea că Liei Olguța Vasilescu i-a fost încălcat dreptul la apărare, excluzând din dosar anumite declarații și interceptări, despre care judecătorii susțin că au fost obținute în mod nelegal.

Lia Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, folosirea autorității sau influenței și spălare de bani.

DNA precizează că în anul 2014 Lia Olguța Vasilescu ar fi cerut și primit de la mai mulți oameni de afaceri care avea în derulare contracte cu Primăria Craiova suma de 568.291,37, respectivii afaceriști acceptând „solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor”, arată Parchetul.