Prima pagină » Știri politice » DOVADA că Victor Ponta a zis că demisionează dacă se va confirma că a plagiat. El Pais a dat publicității înregistrarea audio

DOVADA că Victor Ponta a zis că demisionează dacă se va confirma că a plagiat. El Pais a dat publicității înregistrarea audio

DOVADA că Victor Ponta a zis că demisionează dacă se va confirma că a plagiat. El Pais a dat publicității înregistrarea audio
ASCULTĂ FRAGMENTUL în care PONTA vorbește despre...

Publicația spaniolă El Pais, care i-a luat un interviu premierului Victor Ponta în care acesta a declarat că va demisiona dacă se va dovedi că a plagiat în teza sa de doctorat, a dat publicității înregistrarea audio în care primul-ministru spune clar că se va retrage în cazul unei asemenea decizii.

AICI GĂSIȚI TEXTUL DOCUMENTULUI PRIN CARE SE CERE SUSPENDAREA LUI TRAIAN BĂSESCU. CARE SUNT MOTIVELE

Dovada a venit în contextul în care ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat la un post de televiziune că Ponta nu a zis așa ceva în niciun caz, susținând că jurnaliștii spanioli au înțeles greșit cuvintele premierului.

Cu toate acestea, în înregistrare se aude clar cum Victor Ponta spune că se va retrage în cazul în care Comisia de Etică va decide că teza de doctorat este plagiată. La întrebarea reporterului dacă premierul a plagiat, Ponta a spus că este vorba despre o lovitură politică din partea președintelui Traian Băsescu, susținând că el a respectat standardele universitare de atunci.

„În momentul în care am avut conflictul cu președintele țării pe tema participării la Consiliul European. Eu mi-am început teza în 1999, în urmă cu 13 ani. De atunci am fost de două ori ministru în două guverne, am fost vicepreședinte al Parlamentului și sunt lider de partid de 2 ani. Eu am respectat toate standardele care existau atunci în România pentru că nu pot fi judecat decât la standardele pe care universitățile din România le aplicau în urmă cu 12 ani. Am respectat toate legile, am cerut Comisiei de Etică, abilitatea de lege, eu am cerut să-mi verifice teza de doctorat și sunt convins că se va dovedi că nu am plagiat. Dar aceasta din păcate a fost o lovitură politcă pe care am primit-o de la președinte în momentul în care i-am contesta acestuia dreptul de a merge la Consiliul European”, a declarat primul-ministru, pentru El Pais.

Următoarea întrebare a reporterului se referă la ce va face Victor Ponta dacă totuși se va dovedi că a greșit, insistând pe o eventuală demisie. Atunci, premierul a răspuns categoric. „Atunci da, în mod sigur mă retrag. Da, dacă Comisia abilitată de lege dă o asemenea decizie, în mod sigur da”, a spus premierul.