Prima pagină » Știri politice » Dragnea a făcut o listă cu miniștrii care ar trebui remaniați

Dragnea a făcut o listă cu miniștrii care ar trebui remaniați

Dragnea a făcut o listă cu miniștrii care ar trebui remaniați
Dragnea a făcut o listă cu miniștrii care ar trebui remaniați

„Sunt din ce în ce mai mulți miniștri care crează nemulțumiri, nu numai senatorilor, crează nemulțumiri populației, unor categorii sociale. (…) Poate schimbă (premierul Dacian Cioloș – n.r.) niște miniștri, n-avem președintele nostru, din câte știți domnul Iohannis nu e al nostru. Moțiunea de cenzură nu înseamnă că și trece, că va fi desemnat alt tehnocrat. Încercăm să vedem dacă premierul va înțelege să remanieze câțiva miniștri. Dacă va înțelege, dacă nu, vom vedea”, a declarat Dragnea după ședința grupului senatorilor PSD.

El a specificat că este vorba de miniștrii de la Mediu, Sănătate, Economie, Finanțe, Agricultură și că o solicitare publică de remaniere ar putea avea același efect ca o moțiune simplă.

„E vorba de Mediu, Sănătate, chiar și de Economie, de Finanțe, sunt nemulțumiri din ce în ce mai mari în Agricultură, foarte mari, subvențiile sunt întârziate, multe culturi compromise. Există foarte multe nemulțumiri, din păcate, pentru că nu merge bine economia”, a susținut social-democratul.

„Sunt nemulțumiri care sunt din ce în ce mai multe în ceea ce privește prestația unor miniștri, din ce în ce mai mult. Asta înseamnă că în foarte scurt timp probabil că o să începem să cerem public ca unii miniștri să fie remaniați. Nu vreau să mai facem moțiuni simple, o solicitare publică poate să aibă aceeași putere”, a reiterat Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că social-democrații nu intenționează ”încă” să inițieze o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Cioloș, variantă susținută de liderii ALDE.

 

Citește și