Prima pagină » Știri politice » Dragnea a găsit cele 10 miliarde pierdute de la buget și mută „ancheta” în comisiile Parlamentului

Dragnea a găsit cele 10 miliarde pierdute de la buget și mută „ancheta” în comisiile Parlamentului

Dragnea a găsit cele 10 miliarde pierdute de la buget și mută „ancheta
Liviu Dragnea a revenit cu explicații despre lipsa celor 10 miliarde de lei de la bugetul gestionat de fostul executiv, arătând că de fapt este vorba despre diferența dintre veniturile prognozate la buget și cele realizate efectiv, lucru care apare de altfel an de an. Nemulțumirea liderului PSD este însă legată acum de faptul că guvernul tehnocrat a făcut două revizuiri pozitive ale alocărilor bugetare, în condițiile în care se putea observa că veniturile la buget nu se ridică la nivelul estimărilor. După ce a declarat, duminică seară, că ia în calcul constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea deciziilor Ministerului de Finanțe de la ultima rectificare bugetară, spunând că Dacian Cioloș și Anca Dragu trebuie să dea explicații pentru "gaura de 10 miliarde" din buget, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, luni, că ancheta va fi condusă, de fapt, de comisiile de buget finanțe ale Parlamentului, întrucât, în primul caz, "procedura e de durată".

„Mâine vom avea un Birou Permanent Reunit pentru a repartiza la comisiile de buget acele ordonanțe de rectificare bugetară din 2016, pentru că, până astăzi, nu fuseseră repartizate la comisiile de specialitate și o să le cerem, înainte de a întocmi raportul, să se consemneze o comisie de anchetă și să facă o anchetă asupra veridicității datelor care au stat la baza celor două rectificări pozitive”, a declarat Liviu Dragnea, luni, la Parlament.

Referindu-se la postarea de pe Facebook a premierului Dacian Cioloș, cu privire la „gaura de 10 miliarde” din buget, Dragnea a afirmat că îi dă dreptate fostului premier cu privire la faptul că „se poate vorbi de o gaură când sunt venituri mai mici”.

Potrivit liderului PSD, ”gaura” de miliarde este diferența dintre veniturile prognozate și cele realizate. Liderul PSD a precizat că, în conformitate cu programarea inițială, la adoptarea bugetului pentru 2016 veniturile era estimate pe final de an la 231,1 miliarde lei, iar la sfârșitul anului veniturile au fost de 221,1 miliarde lei, mai puțin cu 10 miliarde.

„Am văzut o postare pe Facebook a cuiva care făcea referire la cifre. Îi dau dreptate domnului că se poate vorbi de o gaură când sunt venituri mai mici. Despre asta vorbim. Veniturile erau estimate pe final de an la 231, miliarde lei, la sfârșitul anului veniturile au fost de 221,1 miliarde lei.

„Trebuie să explice de ce nu s-au făcut veniturile. Dacă în 23 noiembrie, tu ca Guvern spui că peste o lună veniturile vor fi mai mari, adică 235,4 miliarde lei și sunt mai mici decât ai spus, cu asta nu se poate juca”, a ținut să precizeze liderul PSD.

Problema serioasă la care comisiile de buget finanțe trebuie să găsească răspunsul, audiindu-i pe cei care au fost pe circuit e cum s-a putut ca în august și noiembrie, în condițiile în care se vedea că veniturile erau mai mici, să facă rectificare pozitivă. În august s-a făcut o rectificare pozitivă în plus cu 4,4 miliarde lei, adică au spus că panâ la finele anului veniturile vor fi de 235,4 miliarde lei, iar în condițiile în care la 30 septembrie, erau deja informații esențiale că veniturile sunt mai mici cu 9,5 miliarde lei, în noiembrie au mai făcut o rectificare pozitivă, astfel că au ajuns la 235,4 miliarde lei”, a detaliat Dragnea.

În acest context, Dragnea a precizat că „nu se pune problema” ca programul de guvernare al PSD-ALDE să fie afectat de „această situație”. 

„Asta nu înseamnă că am decis să acoperim neregulile (…) Adevărul trebuie spus până la capăt. Asta e rațiunea pentru care am făcut acest anunț”, a mai spus Dragnea.

Întrebat de ce a renunțat la comisia parlamentară de anchetă, anunțată duminică seară, Dragnea a explicat că „acea procedură e de durată”.

„Comisiile de buget finanțe pot întreprinde aceste acțiuni, pe acest subiect. Cât de repede se poate. O săptămână-două”, a adăugat președintele PSD.

Pe de altă parte, întrebat pe ce venituri ca surse de finanțare a calculat promisiunile din campania electorală, Dragnea a răspuns că Ministerul de Finanțe va anunța, în zilele următoare, care vor fi veniturile pentru 2017.

„O să vă spună Ministerul de Finanțe care vor fi veniturile, poate mai mari decât cele anunțate în campanie. O să vă prezentăm zilele următoare care vor fi veniturile pentru 2017și care vor acoperi toate programele noastre. Asta vă garantez. Chiar dacă încercați să mutați subiectul pe altă temă, asta nu merge”, a spus liderul PSD.

Liviu Dragnea declara, duminică seara, că ia în calcul constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea deciziilor Ministerului de Finanțe de la ultima rectificare bugetară, el spunând că Dacian Cioloș și Anca Dragu trebuie să dea explicații.

”Este foarte posibil ca mâine, o să mă consult cu colegii mei, să inițiem o comisie de anchetă, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Finanțe este ilegal. Ei au estimat pe hârtie, având la bază probabil niște angajamente scrise din partea unor decidenți, că veniturile în România la finalul anului 2016 vor crește cu aproape trei miliarde. Drept pentru care au făcut o rectificare pozitivă. Asta era undeva în 23 noiembrie. 31 decembrie ne arată că veniturile sunt mai mici cu 10 miliarde sau cu 14, o să primesc toate datele mâine dimineață. Asta este total ilegal. Cine a mințit cu aceste date, ceea ce nu s-a mai întâmplat în România, va trebui să plătească”, afirma, la România TV, președintele PSD.

În acest context, Dragnea a nominalizat cinci persoane care ar trebui, în viziunea sa, să dea explicații: prim-ministrul, ministrul de Finanțe, ministrul Fondurilor Europene, șeful ANAF și președintele Consiliului Fiscal.

Ulterior, fostul premier, Dacian Cioloș, a reacționat la spusele lui Liviu Dragnea, afirmând că PSD își acoperă nerealizările și promisiunile mincinoase cu diversiuni și propagandă.

„Confruntat probabil cu câteva cifre și realități ale economiei românești pe care eu le tot spun de câteva luni, conștient că nu știe pe unde să scoată cămașa ca să acopere financiar promisiunile făcute în campania electorală, domnul Liviu Dragnea face o scamatorie și anunță că ar fi găsit, citez, «o gaură de zece miliarde în buget». Pentru orice om cu minime cunoștințe economice, o astfel de «gaură» ar fi presupus fie venituri mai mici, fie cheltuieli mai mari decat cele prognozate și, oricum, ar fi trebuit să se regăsească în deficitul bugetar – ceea ce nu este cazul. Această «gaură» NU există”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Autor

Citește și