Dragnea: Comisia de control a SRI trebuie să lămurească implicarea Serviciilor în protestele de duminică

Publicat: 24 01. 2017, 08:40
„Și mie mi s-a părut ciudat comunicatul SRI (n.r. prin care era negată implicarea instituției în protestele din acest sfârșit de săptămână), dar eu cred că acestă Comisia a SRI trebuie să lămurească situația, am înțeles că miercuri se vor întâlni (…) e bine ca aceste speculații rostogolite în spațiul public să nu se amplifice, părerea mea”, a declarat liderul social-democraților la RTV. 
 
Întrebat dacă a făcut o solicitare către Comisie referitoare la ofițerii acoperiți din instituțiile publice, Dragnea nu a dat nu a dat un răspuns concret, dar a punctat că, după părerea lui, „țara asta până la urmă e păcălită. Eu cred că nu e instituție publică din România care să nu aibă acoperiți de la SRI, eu cred că nu există instituție de presă în România care să nu aibă acoperiți din SRI”. 
 
Liviu Dragnea a adus în discuție „acoperiții” din justiție și demersul UNJR referitor la devoalarea acestora și a explicat că nu înțelege de ce într-o primărie, de exemplu, ar fi nevoie de ofițeri acoperiți, din moment ce aceștia sunt instruiți pentru acțiuni de contraspionaj și lupta antitero. 
 
„Cred că ar trebui să se explice oportunitatea, dacă informația e reală. poate nu e reală, poate nu e niciun acoperit. (…) Acest lucru înseamnă că sunt informatori și dacă există așa ceva se poate controla sau influența activitatea instituției respective (…) ceea ce nu cred că e sănătos și nici nu vrea directorul Hellvig. Eu cred că va colabora foarte bine cu Comisia de control a SRI”, a mai spus Dragnea, vorbind despre „bună credință” și despre „abordarea sănătoasă” pe care ar trebui să o aibă „pentru ca apele să fie separate” și fiecare instituție să respecte legea. „Oricum noi trebuie să facem o nouă lege sau să modificăm legislația din domeniul siguranței naționale, pentru că e învechită, din 1992, la doi, trei ani după perioada comunistă”, a completat Dragnea.