Dragnea confirmă supărarea șefilor din teritoriu: Înțeleg reacția lor, poate se modifică Ordonanța în Parlament

Publicat: 03 12. 2013, 20:41
Actualizat: 20 05. 2015, 22:41

Vicepremierul Liviu Dragnea a confirmat că șefii din teritoriu au cerut la întâlnirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene să se modifice OUG 103/2013 care obligă autoritățile locale să contribuie cu 25% pentru programele din domeniu protecției sociale.

„Observația lor legată de faptul că OUG 103 care reglementează cât pune autoritatea locală și centrală pentru programele din domeniul protecției sociale 75% din partea bugetului de stat și 25% din partea bugetului local, a generat o reacție nu tocmai fericită pe care o înțeleg. Până acum nu era reglementat procentul, era în funcție de cum se închidea bugetul de stat, guvernul punea 60,70,80%. Acum să fie un lucru clar ca fiecare autoritate locală să știe cum să-și organizeze bugetul”, a spus Dragnea.

Social-democratul a adăugat că „a înțeles” ce au spus cei din teritoriu, sugerând că această Ordonanță va fi modificată în Parlament.

„Eu am înțeles ce au spus ei și poate în Parlament se modifică când se aprobă Ordonanța. Poate se discută dimensiunea cuantumului, dar este important să fim riguroși. Dacă 75% este puțin din partea guvernului vom analiza, dacă este cazul vom face o rectificare. Este bine ca fiecare autoritate locală să știe cât vine de la Guvern”, a conchis Dragnea.