Dragnea a replicat astfel acuzațiilor aduse de PDL potrivit cărora președintele PE Martin Schulz ar veni în România pentru a face campanie pentru USL.
„Trebuie să recunosc că mă surprinde PDL. Eu m-am uitat pe toate listele și nu-mi aduc aminte ca domnul Schultz să candideze în vreun colegiu, nu cred că-și face campanie electorală. În ce privește acuzația că domnul Schulz vine să se întâlnească cu premierul Ponta și cu alți lideri de la PSD – păi mi-aduc aminte că atunci când am făcut un eveniment pe Arena Națională, într-o clădire din centrul Bucureștiului lideri populari europeni inclusiv comisari, prim-miniștri au venit acolo într-o acțiune de campanie electorală sută la sută, pe care noi n-am acuzat-o”, a spus Dragnea.
El a precizat că e vorba de familii politice diferite, membrii acestora ajutându-se între ei.
„Domnul Schulz vine, suntem onorați, ne ajută foarte mult, dar nu vine să ne facă campanie nici mie, nici domnului Antonescu, nici domnului Ponta. Dar mă rog, fiecare cum îl duce mintea”, a spus Dragnea.
Președintele PE, Martin Schulz, va face, marți și miercuri, o vizită oficială în România, urmând să se deplaseze, în prima zi, la Târgu-Jiu, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, cu premierul Victor Ponta și cu ministrul Mediului, Rovana Plumb.
PDL participă la ședința Parlamentului în care președintele PE Martin Schulz va prezenta un mesaj, dar nu va onora cererea acestuia de a se întâlni cu parlamentarii PDL dacă oficialul UE merge la manifestările din Gorj în sprijinul lui Victor Ponta, a anunțat, luni, președintele PDL, Vasile Blaga.
„Noi vom participa, miercuri, la ora 10:00, la lucrările reunite ale Senatului și Camerei Deputaților în care domnul Schulz își va prezenta mesajul, dar dacă domnia sa se implică în campania electorală și va participa la manifestările din județul Gorj în sprijinul domnului Ponta, noi nu vom onora cererea domniei sale de a avea o întâlnire cu grupurile parlamentare pentru că nu dorim să certificăm o așa zisă neutralitate a domniei sale, pentru că nu este cazul”, a precizat Blaga după ședința BPN.
El a spus că PDL va trimite o scrisoare lui Martin Schulz în acest sens.