Prima pagină » Știri politice » Dragnea, despre Băsescu și Antonescu: Văd doi oameni importanți din stat care se înțeleg foate bine

Dragnea, despre Băsescu și Antonescu: Văd doi oameni importanți din stat care se înțeleg foate bine

Dragnea, despre Băsescu și Antonescu: Văd doi oameni importanți din stat care se înțeleg foate bine
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marți, referindu-se la afirmațiile șefului statului Traian Băsescu, susținute de liderul PNL Crin Antonescu, că Băsescu și Antonescu sunt doi oameni importanți în stat care "se înțeleg foarte bine" și cărora "le stă foarte bine".

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marți, referindu-se la afirmațiile șefului statului Traian Băsescu, susținute de liderul PNL Crin Antonescu, că Băsescu și Antonescu sunt doi oameni importanți în stat care „se înțeleg foarte bine” și cărora „le stă foarte bine”.

Solicitat să comenteze afirmațiile recente făcute de Traian Băsescu și susținute de Crin Antonescu referitoare la alegerile prezidențiale din 2014, Dragnea a răspuns: „Păi nu știu ce să văd. Eu văd doar doi oameni importanți din stat care se înțeleg foate bine”.

El a precizat că subiectul unui candidat propriu al PSD la prezidențialele din 2014 nu există în acest partid, acesta fiind adus în discuție de oameni politici din afara PSD.

„Nu pot să fac inventarul unor capcane pe care și le întind unii altora. Nu mă interesează. Dar este vorba de un subiect pe care îl aduc în dezbatere niște oameni, un subiect care nu există la noi în PSD. Noi nu am spus în PSD că nu respectăm hotărârea Congresului prin care am stabilit că îl susținem pe Crin Antonescu și o tot spunem. Pe de altă parte, oameni politici și nu numai oameni politici tot își dau cu părerea dacă vom avea candidat, dacă nu vom avea candidat, dacă nu vom avea candidat nu o să avem șanse. Am înțeles, noi ne vedem în continuare de guvernare”, a spus Dragnea.

El a spus că nu caracterizează relațiile dintre Băsescu și Antonescu.

Întrebat cum vede „tandemul” Băsescu – Antonescu, Dragnea a răspuns: „Le stă foarte bine”.

Solicitat să comenteze faptul că Traian Băsescu s-a oferit să-l consilieze pe Antonescu în campania prezidențială, Dragnea a răspuns: „Doamne ajută!”.

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da șeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susținut în turul II de toată dreapta și este de preferat „unui plagiator”, precizând că personal îl va învăța pe liberal ce are făcut.

„PSD nu poate da României președintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da președinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o șansă în plus ca să dea președinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, și celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui”, a spus Băsescu.

El a afirmat că, în opinia sa, USL nu se va rupe. „Dacă nu sunt inteligenți, rup alianța”, a spus Băsescu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că este de acord cu analiza făcută de președintele Traian Băsescu în privința unui candidat al PSD la alegerile prezidențiale și un eventual eșec, menționând că este o apreciere corectă.
Antonescu a fost întrebat cum vede ideea lansată de Traian Băsescu de a-i da sfaturi în situația în care intră în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„Presupun că glumea, eu cu consilierii mai greu. Adică nu… mă descurc și singur”, a replicat liderul PNL.
El a fost întrebat cum vede analiza președintelui că, în situația în care PSD va avea candidat la alegerile prezidențiale, în turul doi acesta va pierde cursa, deoarece PNL ar putea fi susținut de toate forțele de dreapta.

„Aici nu putem spune niciodată, rar putem spune niciodată în politică, dar aici cred că e o analiză corectă. PSD singur în alegerile prezidențiale are o problemă, s-a dovedit istoric. Dar nu e cazul”, a precizat Antonescu.

Citește și