Prima pagină » Știri politice » Dragnea, despre evenimentele din 10 august: O tentativă de LOVITURĂ DE STAT eșuată. O SUSȚIN în continuare pe Viorică Dăncilă

Dragnea, despre evenimentele din 10 august: O tentativă de LOVITURĂ DE STAT eșuată. O SUSȚIN în continuare pe Viorică Dăncilă

Dragnea, despre evenimentele din 10 august: O tentativă de LOVITURĂ DE STAT eșuată. O SUSȚIN în continuare pe Viorică Dăncilă
Dragnea, despre evenimentele din 10 august: O tentativă de LOVITURĂ DE STAT eșuată

„Eu am văzut o tentative de lovitură de stat eșuată. Asta se vorbea pe rețelele de socializare. Domnule, nu o să mai fie legile justiției, dăm noi jos guvernul și luăm puterea. Ceea ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresponsabilă din partea unui șef de stat, să descurajezi jandarmii, care au acționat conform legii, și tu să inciți în continuare la violență, exact în minutele în care acea fată mai avea puțin și era linșată de acele brute. Aceia erau oameni, aceia erau pașnici. Tot ce a început Orban, Gorghiu, și alți pe la TV, nu au zis nimic că au dat foc, dădeau cu bucăți din caldarâm. Erau organizați, să nu mai stea în primul rând. Să stea în spate cu 4, 5 rânduri, să îi incite și pe cei din față. Deci era organizare paramilitară foarte bine pusă la punct. Eu asta am văzut. O încercare de lovitură de stat”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3.

Președintele PSD a daclarat că în seara de 10 august a vorbit cu Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu.

„Am vorbit la telefon cu doamna premier. Nu și cu minsitrului de Interne. Doamna ministru era plecată, constitutional cred, și sigur că am discutat despre ce se întâmplă, urmărea pe tabletă, Antena 3 am înțeles. Cu doamna ministru nu am vorbit, pentru că avea niște atribuții și nu am vrut să interfereze. Nici n-am sunat, nici nu a sunat. (…) Cred că am vorbit la telefon cu domnul Tăriceanu în seara aceea. Cred că era, cred că venise acolo (la mare – n.r.). Am mai vorbit cu câțiva colegi”, a afirmat președintele PSD.

Liviu Dragnea este de părere că Jandarmeria nu a acționat disproporționat.

„Nu pot fi de acord cu violențele, cu excepția lui Iohannis care a spus că jandarmii trebuie să îi lase pe oaameni să protesteze. Jandarmii erau loviți și Iohannis le zicea, lăsați-vă loviți, să intre în Guvern. Lui și PNL -ului, lor le place violența. Știu exact că dacă acest guvern merge până în 2020, ei știu că vor avea un scor de prăbușire și la locale, prezidențiale și parlamentare. Ei pot intra în coșul de gunoi al istoriei. (…)Nu am de unde să știu cum au gândit cei din dispozitivul Jandarmeriei, dar probabil tocmai din aceste motive. Erau aceste focare de violență care se tot regrupau, tot dădeau foc. Cred că din cauza asta. Dar sunt absolut convins că Jandarmeria acționat legal și nu am văzut nicio disproporție”, a mai spus liderul PSD.

Liviu Dragnea a susținut că o susține în continuare pe Viorica Dăncilă

„Ultima invenție este pentru că primesc mesaje de la colegi din presă, dacă e adevărat scenariul lui Tăpălagă că vrem să dăm jos premierul pentru suspendarea premierului. Eu aș vrea (să îl suspende pe președintele Iohannis – n.r.). Să vedem dacă domnul Tăriceanu și-a schimbat opinia. Eu în continuare, fără nicio ezitare o susțin pe Viorca Dăncilă, din toate punctele de vedere, pentru că este un premier bun. Și ea a devenit o țintă. Vreau să îi anunț pe toți și pe toți susținătorii noștri că nu vom sta cu mâinile în sân”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.

Liderul PSD s-a declarat mulțumit de activitatea premierului 

„Categoric nu ( vreau să o schimb -n.r.). Doamna Viorica Dăncilă trebuie să rămână până în 2020, să încheie acest mandate. Este un premier foarte bun. Cu toată campania care încearcă să o descurajeze. E un record istoric de încasări la buget pe luna iulie și cu o inflație negativă. Nu a avut experiență administrativă doamna Dăncilă, dar a învățat repede cum să conducă un guvern și o face din ce în ce mai bine”, a declarat Dragnea

Președintele PSD a mai anunțat că la Comitetul Executiv Național al partidului se va discuta și activitatea miniștrilor, menționând că este nemulțumit de unii dintre ei. Liviu Dragnea a mai spus că premierul va avea inițiativa, dacă se pune problema de remaniere.

„În Comitetul Executiv vom discuta despre activitatea miniștrilor, va avea un cuvânt de spus doamna Dăncilă. Nu știu dacă se va decide o remaniere acolo, dar discuții despre activitatea miniștrilor vor trebui să fie. Doamna Dăncilă ne va spune despre activitatea miniștrilor. Eu, da (miniștri de care e nemulțumit personal – n.r.). Doamna premier va avea inițiativa dacă se va pune problema cu vreun ministru. I-am spus aseară să analizeze cu maximă atenție și celeritate schimbarea procedurilor de avizare în ministere și în Guvern, pentru că e inadmisibil ce se întâmplă de ani de zile. Sunt unii funcționari care vor să împiedice cu tot dinadinsul orice inițiativă, iar România nu se poate dezvolta în felul acesta. Am rugat-o să facă o schimbare radicală a acestei birocrații care sugrumă actul de guvernare. Trebuie să facă niște procedure foarte simple în care decizia să fie la ministru. Mi-a zis că se va aplica cu atenție asupra acestui lucru”, a declarat Liviu Dragnea.

Despre excluderea Ecaterinei Andronescu: nici vorbă

Chestionat legat de o posibilă excludere a Ecaterinei Andronescu, Dragnea a declarat: „Nici vorbă (…) Nu știu. Înainte de începutul fiecărei sesiuni parlamentari grupurile se reunesc. Asta se face înainte de fiecare sesiune. Simplu”.

Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a cerut, la începutul săptămânii trecute, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca liderul social-democrat Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea, precum și pregătirea unui guvern PSD de „super profesioniști”. Andronescu afirmă că PSD trebuie să salveze atât țara cât și partidul „de la un dezastru major” spre care se îndreaptă „vertiginos”. 

 

 

Autor