Dragnea, după acuzațiile din dosarul Tel Drum: „Nu am legături cu acea societate. Nu-mi dau demisia”

Publicat: 13 11. 2017, 17:19
Actualizat: 13 11. 2017, 22:58

This browser does not support the video element.

Fără a intra în prea multe detalii, Liviu Dragnea a respins, într-o conferință de presă organizată la Parlament, acuzațiile pe care DNA i le aduce, comentând că se spun „foarte multe lucruri neadevărate” în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

„Am fost la DNA să iau în primire al treilea dosar. Trebuie să recunosc că este o poveste lungă. Resping categoric acuzațiile. Ce spun de ani de zile că nu am legături cu acea societate, mențin. Să vedem pe ce se bazează aceste afirmații. O parte din cele relatate astăzi au fost cercetate o dată, nu cred, dar poate nu știu, dacă în 2001 a cercetat OLAF. Eu am înțeles că în 2001 am făcut eu cu mine un grup infracțional (…) Nu am constituit niciodată niciun grup infracțional”, a spus Liviu Dragnea. 

Șeful PSD a susținut că nu s-a gândit să-și dea demisia și a precizat că a vorbit despre situația creată cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu care i-a transmis să rămână „în continuare pe poziție”. 

Dragnea a mai declarat că întocmirea de dosare împotriva unor lideri social-democrați reprezintă „un atac violent” a cărui miză este „preluarea” partidului, el referindu-se la declarațiile lui Daniel Dragomir potrivit cărora se pregătesc dosare penale împotriva unor fruntași PSD

„Din păcate, am auzit și eu zvonul ăsta. Pentru mine și pentru majoritatea colegilor mei, este un atac violent. Miza este preluarea PSD”, a spus el. 

Liderul social-democraților și-a exprimat speranța ca acest plan să nu fie dus până la capăt. „Sper să nu, sper să se oprească”, a spus Dragnea, adăugând că și în cazul noului său dosar este vorba de „o miză politică”.

Președintele PSD a spus că așteaptă să ajungă în fața judecătorului pentru a vedea ce probe vor prezenta procurorii. „Știu că avem telejustiție, știu că oamenii sunt condamnați înainte de a ajunge în fața procurorului, dar trebuie să avem și probe”, a conchis Liviu Dragnea.