Dragnea îi cere lui Cioloș să demită doi miniștri
”Vin de la întâlnire cu domnul premier Dacian Cioloș. Am discutat în primul rând despre nemulțumirile mele și cred că nu sunt numai ale mele, despre câțiva miniștri din Cabinet. Decizia este a dumnealui dacă îi menține sau nu, fiecare își asumă asta. Am văzut că sunt preocupați mai mult de declarații războinice decât de a face”, a declarat Dragnea.
Întrebat despre ce miniștri este vorba, șeful PSD a spus: ”Justiție și Agricultură”. ”Am înțeles că doamna este preocupată de tirania Parlamentului. Din câte știu eu Parlamentul este pilonul fundamental al democrației. Or, dacă Parlamentul a pus Guvernul, Parlamentul are și dreptul să adopte hotărâri sau legi așa cum le dictează conștiința cetățenilor”, a mai adăugat Dragnea.
Întrebat dacă vrea schimbarea unui ministru pentru o declarație, el a răspuns: ”Nu e prima declarație”. ”Încă am dreptul să pot să am niște puncte de vedere și să fac niște solicitări. Doamna ministru al Justiției în afară de faptul că a propus niște șefi de parchete și a scos o ordonanță în mod netransparent de modificare a Codului penal, nu știu să fi făcut altceva. Și atunci depinde de premier dacă o menține sau nu”, a mai spus Dragnea despre Raluca Prună.
În ceea ce privește răspunsul prim-ministrului la această solicitare, el a precizat că nu a primit unul pe loc. ”Se gândește, nu trebuia să-mi spună mie că doar nu e în subordinea mea”, a concluzionat liderul PSD.