Dragnea îi răspunde lui Iohannis care l-a sfătuit să plece de la conducerea statului: Poate doar cei care au case de la stat prin fals pot sta acolo
„Îl vede și îl știe foarte bine, de mult timp,(n.r.: dosarul de la DNA) nu a spus ceva nou. Poate numai cei care iau câteva case de la stat prin fals pot sta acolo”, i-a răspuns Liviu Dragnea, președintelui Iohannis.
Președintele României a declarat, vineri, în Suedia, întrebat fiind despre noul dosar care îl vizează pe Liviu Dragnea, că persoanele condamnate sau cercetate penal nu ar trebui să fie în aparatul de conducere al statului.
„Eu m-am exprimat de foarte multă vreme Din capul locului, persoanele care au fost condamnate sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului, punct”, a declarat Klaus Iohannis.
DNA a anunțat luni că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea Tel Drum în privința acordării de contracte.
Cât privește situația caselor președintelui, Carmen și Klaus Iohannis au pierdut definitiv casa situată pe strada Nicolae Bălcescu, din centrul Sibiului, după ce decizia prin care au devenit proprietari a fost contestată în instanță de foștii chiriași.