Dragnea îl trimite pe Teodorovici să discute cu PNL noul Cod Fiscal, întors în Parlament de Iohannis

Publicat: 07 08. 2015, 10:04

„Remarcăm cu satisfacție că PNL invită PSD și partidele din arcul guvernamental la dezbateri pe temele cele mai importante ale dezvoltării României. Am exprimat întotdeauna necesitatea instituționalizării dialogului politic în toate situațiile în care opoziția poate aduce un aport de idei sau sprijin politic unor proiecte care transcend interesul politic imediat al partidelor. (…) Primim cu deschidere noua cerere de dialog pe această temă inițiată de PNL. Astfel, vom onora și această invitație tot prin Ministrul Finanțelor Publice, care va fi însoțit, la ambele întâlniri de o echipă de specialiști din cadrul Ministerului pentru a prezenta o refundamentare a Codului Fiscal pornind de la cererile Președintelui Klaus Iohannis sau a altor organizații sau instituții care s-au pronunțat în spațiul public”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Liviu Dragnea.

Liderul interimar al PSD spune că, după aceste discuții tehnice, ar trebui analizate și „posibile soluții politice” într-o întâlnire între conducerile partidelor parlamentare, care să aibă loc înainte de începerea Sesiunii extraordinare a Parlamentului.

În privința celorlalte subiecte propuse de PNL pentru dialog, Dragnea spune că acestea nu sunt „teme de vacanță”, ci merită din partea clasei politice un dialog continuu instituționalizat.

„Stabilirea unor teme și priorități pe termen lung nu se poate realiza printr-o singură întâlnire, ea trebuie să fie rezultatul unor dialoguri consistente și continue între toate forțele politice. În interiorul coaliției de guvernare această dezbatere există, dă deja roade și ne bucurăm că și PNL vrea să se alăture acestui efort de dialog. Considerăm că de la începutul toamnei politice se poate stabili, de comun acord, agenda unor întâlniri permanente între toate partidele parlamentare și neparlamentare pe temele dezvoltării economice României, funcționării statului de drept, dezvoltării echilibrate și durabile a țării în plan teritorial și realizarea unor strategii eficiente de eliminare a decalajelor”, mai spune Dragea.

Liderul PSD adaugă la aceste teme și modernizarea instituțională, descentralizarea administrativă eficientă, sprijinirea românilor din Diaspora pentru păstrarea identității și exercitarea integrală a drepturilor conferite de cetățenia română, realizarea unei infrastructuri adecvate și dezvoltarea agriculturii, strategii de dezvoltare a comunităților rurale, realizarea unui model de funcționare eficientă a comunicării și de armonizare a circuitului administrativ între Parlament, Guvern și Președinție, modernizarea sistemului medical și educațional și politici prin care România să devină un actor cu pondere mai mare în deciziile politice de la nivel european și mondial.

Dragnea spune că s-a consultat și cu premierul Victor Ponta, dar și cu partenerii de guvernare, asupra acestor subiecte. „Suntem deschiși la instituționalizarea unui asemenea dialog și așteptăm PNL, dar și alte partide, să se alăture acestui efort de reflecție la care deocamdată participă doar PSD, UNPR și ALDE”, conchide Dragnea.