Prima pagină » Știri politice » Dragnea l-a reevaluat pe Tăriceanu. „Sunt un om disciplinat. Există argumente și îl susțin”

Dragnea l-a reevaluat pe Tăriceanu. „Sunt un om disciplinat. Există argumente și îl susțin”

Dragnea l-a reevaluat pe Tăriceanu. „Sunt un om disciplinat. Există argumente și îl susțin
Liviu Dragnea nu se mai opune nominalizării lui Călin Popescu Tăriceanu la președinția Senatului.

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a renunțat la opoziția făcută aseară față de numirea lui Călin Popescu Tăriceanu ca președinte al Senatului cu susținerea PSD. După ședința de azi a coaliției de guvernare, Liviu Dragnea a susținut pentru gândul „există argumente” pentru o astfel de mutare din partea PSD-UNPR-UDMR-PC, evitând însă să le facă publice: „Există argumente și îl susțin”, s-a limitat el la a comenta.

Întrebat cum l-a convins premierul, după ce aseară, în numele mai multor lideri din teritoriu care și-au arătat în interiorul partidului nemulțumirea, a susținut public că „nu e corect” planul numirii lui Tăriceanu, Dragnea s-a eschivat: „Nu trebuia să mă convingă pe mine, că eu nu-s senator”.

În calitate de președinte executiv însă, a adăugat el, s-a supus disciplinei de partid. Da (sunt președinte executiv, n.r.), dar sunt un om disciplinat”, a motivat ministrul Administtrației schimbarea de poziție.

Disputa Ponta – Dragnea a fost vizibilă duminică seară. În timp ce Victor Ponta anunța, într-un interviu la RTV că PSD îi va oferi lui Tăriceanu funcția de șef al Senatului, Liviu Dragnea explica, la B1, că nu crede că PSD îl va susține luni pe fostul lider PNL, ci pentru a  doua funcție în stat, nici pentru alegerile prezidențiale.

„Va fi greu pt PSD să susțină (la prezidențiale, n.r.) un candidat din alt partid. Îmi vine greu să cred că PSD ar putea să îl susțină pe Tăriceanu. Nu cred că PSD îl susține mâine pentru șefia Senatului, nu știu dacă ar fi corect pentru PSD să facă lucrul ăsta”, a spus Dragnea.

El a arătat că funcția de președinte al Senatului a aparținut ACD și, „scriptic”, PC. „Ca noi să susținem candidatura unui parlamentar independent (Tăriceanu, n.r.) ar trebui să avem argumente foarte serioase, or, până la ora asta, eu nu le am”, a adăugat președintele executiv al PSD.

 

Autor

Citește și