Dragnea, mesaj către Iohannis: Trimitem niște oameni la Cotroceni să îi sugerăm noi niște întrebări președintelui / Acest om are doar PORUNCI și dorințe, ori ca el, ori nu se face
„Trimitem niște oameni să îi sugerăm niște întrebări (n.r.: pentru referendum)”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Întrebat despre faptul că PSD a fost chemat la consultări la o zi după celelalte partide, liderul PSD a afirmat: „e ceva straniu, pentru că președinții chemau PSD pentru că e cu cel mai mare număr de voturi și cel mai mare număr de parlamentari. E o stare de disperare”.
„Temele în sine nu sunt de respins, nu am fost împotriva luptei anticorupție și o spun cu date și acțiuni, nu este PSD împotriva instituțiilor statului, am sprijinit cu tot ce a fost nevoie infrastructură, legislatură. Mai am o speranță și sper să nu mor cu ea în brate, ca magistrații să fie independenți, toți cei care vrem să vedem cu ce teamă au trăit, unii mai trăiesc”, a mai spus Dragnea.
Legat de inițierea referendumului, liderul PSD susține însă că aceasta este: „o păcăleală a lui, caută un prilej disperat să îi ajute pe liberali, o să aibă o problemă cu USR și Cioloș pentru că ei au dat OUG care au modificat sute de articole din Codul Penal. Și au mai spus ceva că vor adopta ordonanțe ca să modifice codurile.(…) Pe Iohannis nu-l interesează decât să aibă ocazia să vorbească, să nu fie mut în referendum. Cu temele nu am o problemă, de aici și până a vedea dacă constituțional, o să văd”.
Dragnea, despre Iohannis: Acest om are doar porunci și dorințe, ori ca el, ori nu se face
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni că Victor Ponta era o variantă mai puțin gravă la Cotroceni, în comparație cu Klaus Iohannis, despre care spune că are „doar porunci și dorințe, ori ca el, ori nu se face”.
„Le-am spus tuturor colegilor, am discutat cu toate județele. Mie numai un nesimțit poate să îmi reproșeze așa ceva, când am fost condamnat politic că am chemat oamenii la vot, numai niște nesimțiti pot spune așa ceva. Oamneii trebuie să vină la vot”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Întrebat despre declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a spus că PSD se teme de referendum, motiv pentru care vrea să facă secții separate, liderul PSD a menționat: „când doarme, când stă degeaba între București și Sibiu?”
Întrebat dacă Victor Ponta era o variantă mai bună la Cotroceni, Dragnea a spus: „Cred că nu ajungeam la nivelul ăsta. Nu cred că ajungeam aici. Cu ăla se mai putea discuta, cu ăsta nu. Acest om are doar porunci și dorințe, ori ca el, ori nu se face. iar dacă unul refuză, l-a luat ca obiectiv. În afară de incitare, ură, discordie, blocarea Guvernului, nimic în extern, merge și tace, ce a făcut?”
Întrebat dacă a mai discutat cu președintele, Liviu Dragnea a spus că: „Informal am mai discutat, dar omul minte. Avea niște argumente care m-au păcălit (n.r.: la numirea Guvernului Cioloș) stabilitate. Era în prag de iarnă, că nu va numi de la PSD, atunci am pus umărul să se facă un Guvern care a dat România înapoi cu mulți ani. Am mai discutat la telefon înaintea de numirea celor doi premieri, dar nu îmi dau seama când s-a rupt orice comunicare”.