Dragnea: Nu e nicio fractură în PSD. Victor poate să ocupe orice poziție în orice Guvern din România
„Nu e nicio fractură în PSD. Nici măcar un picior scrântit. PSD a avut tot timpul în istoria lui Chirici. Partidul se va exprima în următoarele zile față de aceste voci care, de fapt, sunt una singură. Sigur că este o voce foarte importantă, tot aceeași voce s-a referit și l-a susținut pe Iohannis în zilele în care, cu toată susținerea coaliției care câștigase alegerile, a refuzat-o pe doamne Sevil Shhaideh, dar toate acestea le discutăm în partid. În ceea ce privește relația cu premierul Sorin Grindeanu, este aceeași relație pe care am avut-o și în zilele dinaintea discuției privind formarea guvernului ca și astăzi”, a declarat Liviu Dragnea, după ce recent a fost criticat de Mihai Chirică, vicepreședinte PSD și primar al municipiului Iași.
În legătură cu informațiile potrivit cărora Victor Ponta ar putea fi propus ministru al Justiției, Dragnea a spus că nu crede că „Victor vrea așa ceva”.
„Eu am spus-o mai demult, Victor poate să ocupe orice poziție în orice guvern din România, dar aici primul cuvânt trebuie să îl aibă șeful guvernului, care după ce se va gândi la niște propuneri, va trebui să le prezinte și partidelor din coaliție și, bineînțeles, președintelui care le semnează”, a spus Dragnea.
Vicepreședintele PSD, Mihai Chirică, a lansat, duminică, critici dure la adresat liderului partidului Liviu Dragnea, afirmând că „politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă”, chiar dacă acesta a fost un bun lider de partid, care a dus la câștigarea unor scoruri electorale foarte bune. Chirică a fost întrebat dacă este mulțumit de felul în care președintele PSD, Liviu Dragnea, conduce partidul.
„Sincer? Nu. Dacă aș fi fost mulțumit, aș fi tăcut și aș fi înghițit lucrurile astea ca atare. E nevoie de un alt leadership și e nevoie de o schimbare în managementul politic”, a răspuns primarul municipiului Iași.
Întrebat de jurnaliști dacă Sorin Grindeanu ar fi un lider mai bun al PSD, Dragnea a spus : „Ca să citez un clasic în viață: Altă întrebare! O să preluăm toți asta”.