Dragnea: Nu mă simt vânat, chiar sunt. Nu poți să ai proprietăți în această lume și să nu se știe

Publicat: 02 08. 2017, 00:02
Actualizat: 02 08. 2017, 09:24

„M-a întrebat cineva dacă mă simt vânat. Nu mă simt vânat, chiar sunt. În situația în care o structură de presă, alte instituții de presă au o singură temă, în fiecare zi trebuia să apară ceva (…) scoteau tot felul de ciorbe reîncălzite, așa-zise anchete explozive care, de fapt, nu au niciun fel de substanță, înseamnă bani foarte mulți să se întrețină o asemenea campanie, având un obiectiv foarte clar și anume PSD. Eu sunt o piedică în calea micșorării PSD, care nu este un obiectiv doar de acum. Că sunt forțe externe, că sunt forțe interne, că sunt instituții din România, instituții din altă parte, oameni grei din afara țării, nu știu”, a declarat Liviu Dragnea, marți seară, la Antena 3. 

Răspunzând acuzațiilor, liderul social-democrat a afirmat că nu deține acțiuni la purtător la Tel Drum și nu are nci afaceri în Brazilia. 

„Cu Tel Drum. Nu am avut acțiuni, nu am acțiuni și nu o să am acțiuni acolo. Totuși, de ani de zile, din 2004, s-a aruncat pe piață acest subiect. Nu am legături cu această societate. (…) Cu Brazilia, că am casă, că am vilă, că am vilă de lux, că am spălat bani în Brazilia. Eu nu am mutat bani din România, banii mei sunt la vedere, declarația de avere e la vedere, nu am afaceri în nicio altă țară, nu am proprietăți în altă țară. Dar astea sunt lucruri știute, nu poți să ai proprietăți în această lume și să nu se știe, este imposibil”, a spus Dragnea, comentând că în spatele acestor atacuri sunt „aceleași persoane și instituții”. 

Rise Project a publicat,recent, un document, despre care susține că este clasificat, numit „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”. În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se dețin o serie de informații referitoare la „președintele CJ care și-a format o rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ”. În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deținător majoritar al acțiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obținut, „prin licitații trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiții frauduloase. 

De asemenea, procurorii DNA au anunțat că aspecte din anchetele jurnalistice privind afacerile lui Liviu Dragnea fac obiectul unui dosar deschis încă din februarie 2016, fiind solicitate acte de la autoritățile din Brazilia.  

„O parte dintre aspectele conținute în investigația jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relații de la autoritățile naționale și de la autoritățile din Brazilia”, transmite DNA.