Dragnea nu mai crede în consensul din USL. „Nu putem să stăm cu Guvernul blocat până se hotărăsc liberalii”

Publicat: 12 02. 2014, 10:54

„Sincer, nu mai sunt la fel de încrezător (că se poate ajunge la un consens – n.r.). În primul rând, sunt foarte surprins de această atitudine – am înțeles că până acum nu am făcut nimic în Guvern și trebuie să vină nu-știu-cine ca să ne îmbunătățească activitatea, am înțeles că să ne coordoneze, foarte bine”, a spus Dragnea.

El a precizat că social-democrații au rămas surprinși de faptul că PNL nu e de acord cu varianta de restructurare propusă de Ponta, arătând că în PSD nu se înțeleg motivele pentru care PNL nu acceptă.

„Premierul a spus foarte clar că înainte de fiecare ședință de Guvern dumnealui și cei patru viceprim-miniștri care reprezintă cele patru partide au o discuție politică în ceea ce privește oportunitatea actelor normative care se adoptă în Guven și nu înțelegem de ce nu se acceptă”, a spus Dragnea.

El a precizat că Victor Ponta a propus o formulă corectă, cu o logică destul de sănătoasă, anume ca fiecare partid să aibă un viceprim-ministru.

„Am rămas suprinși că PNL nu e de acord cu această variantă (propusă de Victor Ponta – n.r.) Am rămas foarte surprinși și așteptăm să vedem dacă se hotărăsc, pentru că nu putem să stăm cu Guvernul blocat până când se hotărăsc dumnealor”, a spus Dragnea.

El a precizat că PSD a acceptat toate solicitările PNL.

„Toate solicitările dumnealor au fost acceptate: domnul Iohannis viceprim-ministru, ministru de Interne, să coordoneze nu știu ce trebuie să coordoneze – va coordona. Dar mi se pare firesc ca fiecare partid din cele patru să aibă un viceprim-ministru dacă discutăm de o coerență în ceea ce privește susținerea politică a Guvernului”, a spus Dragnea.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți seară, că liberalii nu vor accepta ca PC să desemneze un reprezentant în funcția de vicepremier, precizând că ar fi o devalorizare a funcției și nu e posibil ca Daniel Constantin să fie pe aceeași poziție cu Klaus Iohannis.

Antonescu a declarat, la Realitatea TV, că PNL se va opune în continuare propunerii premierului Victor Ponta ca PC să obțină o poziție de vicepremier.

„Domnul prim-ministru a motivat nevoia de a avea câte un vicepremier de la fiecare partid pentru ca să discute cu dânșii la Guvern decizii guvernamentale, adică să știe poziția fiecărui partid. Perfect de acord, acest lucru se poate face cu președintele PC, Daniel Constantin, într-un comitet de cinci în care avem prim-ministru, trei viceprim-miniștri și președintele celuilalt partid, nu calitatea de vicepremier îți conferă dreptul de a participa la această discuție și de a-ți expune poziția partidului tău”, a spus Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că a propus în ședința USL o variantă în care Klaus Iohannis era ministru de Interne și vicepremier, urmând ca Guvernul să aibă patru vicepremieri – PSD, PC, PNL, UNPR – dar nu s-a ajuns la un consens.