Dragnea: Nu știu dacă îmi place să vină sau dacă nu-mi place să vină Traian Băsescu în Parlament

Publicat: 20 12. 2012, 17:52
Actualizat: 08 08. 2014, 19:17

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, propus vicepremier, a declarat, joi, că nu știe dacă i-ar plăcea ca președintele Traian Băsescu să vină în Parlament, la învestirea Guvernului sau dacă nu i-ar plăcea, precizând că invitația adresată acestuia face parte din protocolul Legislativului.

„Nici nu știu dacă îmi place să vină (Traian Băsescu în Parlament – n.r.), nici nu știu dacă nu-mi place să vină. Eu o să fiu probabil mâine în banca în care stă Guvernul, dacă o să vină, probabil că o să-l salut, dacă nu o să vină, nu o să-l salut. Nu cred că are foarte mare importanță pentru mine. Dacă vine, s-ar putea să fie un semn de normalitate, dacă nu vine, asta e”, a declarat Dragnea, după ce a fost întrebat dacă își dorește ca Traian Băsescu să participe la ședința din plenul Parlamentului.

El a precizat că o bună colaborare între viitorul guvern USL și președintele Traian Băsescu nu ține de eventuala participare a șefului statutului la momentul învestirii Executivului.

„Există un protocol aici în care se spune că la învestirea Guvernului sunt invitate niște personalități din România, președintele, Patriarhul, guvernatorul BNR. (…) Apăruse la televiziuni că în mod special s-a strâns USL și l-a invitat pe domnul Traian Băsescu, nu a fost așa”, a mai explicat Dragnea.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că au fost trimise invitații către toți reprezentanții instituțiilor fundamentale ale statului, între care președintelui Băsescu, guvernatorului BNR, Patriarhului Daniel, pentru a fi prezenți la ședința de învestire a Guvernului.

„Am trimis invitații către toți reprezentanții instituțiilor fundamentale ale statului român pentru a fi prezenți la ședința festivă de învestire a Guvernului. Am trimis invitații președintelui Traian Băsescu, guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, Patriarhului Daniel, Corpului Diplomatic, tuturor celor care reprezintă instituții importante. Este o procedură normală într-un stat democratic, pe care PDL nu a mai practicat-o. Noi revenim acum la procedurile normale”, a declarat Zgonea, pentru MEDIAFAX.

Au mai fost invitați la ședința Parlamentului președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, președintele ICCJ, Livia Stanciu, directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Teodor Meleșcanu, directorul SPP, Lucian Pahonțu, directorul STS, Marcel Opriș, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit romano-catolic de București, președintele Consiliului Legislativ, Dragoș Iliescu.