Prima pagină » Știri politice » Dragnea, pe Facebook: Sunt solidar cu aliații SUA, Marea Britanie și Franța în atacarea Siriei

Dragnea, pe Facebook: Sunt solidar cu aliații SUA, Marea Britanie și Franța în atacarea Siriei

Dragnea, pe Facebook: Sunt solidar cu aliații SUA, Marea Britanie și Franța în atacarea Siriei
Mai multe pe gandul.info

„Exprim solidaritatea cu aliații noștri SUA, Marea Britanie și Franța, care au răspuns, la 14 aprilie 2018, de o manieră fermă și proporțională la atacul chimic din localitatea Douma, Ghouta de Est (R. A. Siriană), soldat cu victime în rândul populației civile, inclusiv copii. Consider că folosirea armelor chimice este inacceptabilă în orice circumstanțe și constituie o încălcare flagrantă a regimului internațional de neproliferare, a normelor fundamentale de drept internațional”, a scris liderul PSD pe Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România este solidară cu acțiunile alianței SUA, Marea Britanie și Franța, care a lansat, sâmbătă dimineață, un atac cu rachete de croazieră în Siria. Șeful statului reiterează condamnararea atacului cu arme chimice al ui Bashar-al-Assad asupra populației

„România reiterează condamnarea folosirii armelor chimice în Siria, lucru care este dincolo de orice justificare. Suntem solidari cu acțiunile partenerilor noștri strategici”, scrie Iohannis, într-un mesaj pe Twitter.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a afirmat că România este solidară cu decizia aliaților strategici SUA, Anglia și Franța în atacul cu rachete din Siria, adăugând că MAE va pleda pentru o anchetă în cazul folosirii armelor chimice de Bashar-al-Assad

O alianță formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lansat, sâmbătă dimineață (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancționa regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia orașului Damasc. Anunțul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declarație de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ținte asociate capabilităților de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Președintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administrației Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum și Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operațiune militară.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune și a adăugat că Rusia va cere reunirea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, relatează site-ul cotidianului The Guardian. Putin a afirmat că va Rusia va cere reunirea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre „acțiunile agresive ale Statelor Unite și ale aliaților săi”.

„Iranul avertizează că vor exista consecințe regionale după bombardamentele asupra Siriei. Iranul a avertizat sâmbătă că atacurile lansate de SUA, Marea Britanie și Franța împotriva Siriei vor genera „consecințe regionale”, relatează site-ul cotidianului The Guardian.
 

Citește și