Prima pagină » Știri politice » Dragnea, preferat de Tăriceanu: Avea o experiență politică mai mare decât a lui Dăncilă. Poate ar fi judecat altfel coaliția PSD-ALDE

Dragnea, preferat de Tăriceanu: Avea o experiență politică mai mare decât a lui Dăncilă. Poate ar fi judecat altfel coaliția PSD-ALDE

Dragnea, preferat de Tăriceanu: Avea o experiență politică mai mare decât a lui Dăncilă. Poate ar fi judecat altfel coaliția PSD-ALDE
Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că Liviu Dragnea are o experiență politică mult mai mare decât a actualului președinte PSD, Viorica Dăncilă. Liderul ALDE a mai spus că este posibil ca Liviu Dragnea să fi judecat altfel soarta coaliției PSD-ALDE.

Întrebat cum crede că ar fi decurs guvernarea PSD-ALDE dacă Liviu Dragnea ar fi rămas președinte PSD, Călin Popescu-Tăriceanu a răspuns: „Si eu mi-am pus întrebarea aceasta.Despre Liviu Dragnea se pot spune multe, dar faptul că avea experiența politică și fler poltiic, nu poate fi contestat. Avea experiență politică mult mai mare decât a doamnei Dăncilă și poate ar fi judecat altfel”.

Acesta a mai precizat că exista o înțelegere cu Liviu Dragnea pentru un candidat unic la prezidențiale.

„Exista o ințelegere între cele două partide, cea a unui candidat unic, cel mai bine cotat în sondaje. Un scor slab la alegerile prezidențiale nu ar fi ajutat ALDE”, a mai spus acesta.

ALDE a părăsit, la sfârșitul lunii august, coaliția de guvernare cu PSD. ALDE a decis susținerea candidaturii Mircea Diaconu, alături de Pro România, după ce Călin Popescu-Tăriceanu anunțase că renunță la candidatura sa la alegerile prezidențiale.

 

Autor