Dragnea pregătește un nou sistem de vot pentru Congresul PSD. Cine este „tânărul genial” care l-a conceput

Publicat: 28 03. 2013, 16:08
Actualizat: 03 10. 2015, 14:41

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că social-democrații au pregătit un soft special, care le permite ca la Congresul din 20 aprilie să se voteze electronic.

Pesedistul a spus că dorește introducerea acestui sistem pentru a se evita problemele care au existat la Congresul PDL, unde susținătorii moțiunii Elenei Udrea au cerut renumărarea voturilor.

„Voi propune acest sistem Biroului Permanent Național și, dacă va fi votat, îl vom avea la Congres”, a afirmat secretarul general al PSD.

Dragnea a adăugat că pe pesediști nu i-a costat nimic acest sistem, deoarece a fost creat de un „un tânăr aproape genial” de la partid.

Surse din PSD au declarat pentrul gândul că „tânărul genial” de care a vorbit Liviu Dragnea este Ionuț Ciubotaru, el lucrând și la alte proiecte importante ale social-democraților.

Ciubotaru a pus la punct baza de date secretizată a PSD și noile carduri de membru. De asemenea, el s-a ocupat de site-ul „Lista rușinii”, în perioada când pesediștii se aflau în Opoziție. Originar din Dorohoi, Ciubotaru a fost consilier parlamentar al deputatului Andrei Dolineaschi. Deputatul este creditat cu cele mai mari șanse de a deveni viitorul secretar general al PSD după Congresul partidului, lui fiindu-i deja delegate o parte din competențe de actualul secretar, Liviu Dragnea.

„Dacă noul sistem va fi aplicat la Congres, vom scurta perioada de votare cu cel puțin zece ore”, au spus pentru gândul surse din partid.

Congresul PSD este programat pentru 19 – 20 aprilie la Sala Palatului din Capitalei, la eveniment fiind așteptat peste 4.000 de delegați. În cadrul său vor fi aleși președintele partidului, secretarului general, prim-vicepreședintele și vicepreședinții partidului.

VREMEA. Ce spun meteorologii ANM despre ninsorile din martie și care sunt efectele asupra culturilor agricole