Prima pagină » Știri politice » Dragnea răspunde „îngrijorărilor” ambasadei SUA: Când diplomații merg la miniștri să promoveze interesele unor companii străine, poate și asta înseamnă corupție

Dragnea răspunde „îngrijorărilor” ambasadei SUA: Când diplomații merg la miniștri să promoveze interesele unor companii străine, poate și asta înseamnă corupție

Dragnea răspunde „îngrijorărilor
Detalii în Gândul

„Am văzut ce s-a încercat să se facă ieri la CSM. Și eu sunt îngrijorat de niște ambasadori în România care își permit să ne interzică și dreptul de a începe dezbaterea. Urmează să ni se interzică dreptul de a gândi”, a declarat Liviu Dragnea, joi, la Arad.

„Am înțeles, fiecare cu îngrijorările lui. Și eu sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniștri în fiecare zi să promoveze interesele unor companii străine. Cine știe, poate cineva se gândește că poate și asta înseamnă acte de corupție. Că sigur că dacă ați merge dumneavostră la un ministru să promovați interesele companiei (…) ați avea o problemă”, a adăugat Dragnea.

În acest context, liderul PSD a mai spus că este îngrijorat și de faptul că procurorii au început să certe judecătorii.

„Știți ce mă interesează pe mine, ca președinte PSD și al Camerei Deputaților, ca deputat și ca cetățean? Să văd ce spun asociațiile magistraților și Uniunea Națională a Judecătorilor în România. Și am văzut că acolo există o susținere”, a subliniat Dragnea.

În final, Dragnea a precizat că decizia finală privind modificările legilor justiției va aparține Parlamentului.

„Sigur că în final decizia va fi luată în Parlament, după o cumpănire serioasă, după o dezbatere serioasă, așezată, nu cu patimă, nu pentru a servi interesul unuia sau altuia, nu pentru a subjuga ideea de justiție”, a mai spus Dragnea.

Afirmațiile liderului PSD vin în contextul în care Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirma, recent, referindu-se la propunerile de modificare a legilor justiției, că SUA au luat la cunoștință de acestea cu îngrijorare pentru independența sistemului judiciar și că statul de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic și independent.

„Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România se bazează pe angajamentul față de valorile democratice, buna guvernare și consolidarea statului de drept întrucât acestea sunt fundamentul pentru creșterea securității și prosperității noastre comune. Instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic și independent, precum și de procurori independenți care pot urmări activitățile infracționale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiție”, se arăta în declarația ambasadei Statelor Unite privind propunerile făcute de către ministrul Justiției, Tudorel Toader.

 

 

 

Citește și