Dragnea, reacție dură la adresa liderilor maghiarilor: Autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc este neconstituțională și de neacceptat
„(Opinia mea – n.r.) este foarte clară și limpede, cum a fost tot timpul. (Autonomia teritorială pentru Ținutul Secuiesc,n.r.) este neconstituțional și de neacceptat. Și de nenegociat”, a declarat, luni, Liviu Dragnea.
El a mai afirmat că PSD și UDMR pot colabora în continuare în plan parlamentar.
Liderii celor 3 formațiuni politice maghiare din România – UDMR, PPMT și PCM – au semnat o declarație comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală și cea culturală, care ar trebui discutate în 2018 și „codificate” din punct de vedere legislativ, prin amendarea Constituției.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că autonomia este cheia rezolvării problemei păstrării identității etnice, a culturii și limbii maghiare pe pământul natal.