Dragnea: Sunt mulțumit că a fost adoptat Codul Fiscal; va duce la dezvoltarea României
„Eu sunt foarte mulțumit întrucât Codul Fiscal adoptat astăzi (n.r. – joi) este exact cum a fost adoptat în forma inițială, cu precizarea că unele măsuri vor fi aplicate etapizat. Dincolo de aceste măsuri în care cred foarte mult, cred că va duce la dezvoltarea României. În doi – trei ani România va deveni mult mai atractivă și va genera și creștere economică. Sunt mulțumit că partidele parlamentare au reușit să ajungă la un consens. Am reușit și puterea și opoziția să trecem peste mici orgolii politice și împreună să ne așezăm la aceeași masă, să arătăm că putem avea un punct de vedere comun”, a spus Dragnea.
Proiectul noului Cod Fiscal a trecut de Parlament, urmând să fie transmis președintelui spre promulgare, Camera Deputaților, forul legislativ decizional, aprobând, joi, legea cu 279 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” și 5 abțineri.
Camera Deputaților a adoptat anterior, în cursul dimineții, pe articole, reexaminarea Codului Fiscal, neînregistrându-se nicio modificare față de raportul Comisiei de buget.
Principalele amendamente la Codul Fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 și de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcții începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepția construcțiilor agricole – în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016 -, eliminarea supraaccizei la carburanți de la 1 ianuarie 2017.