Dragnea: Un prieten al vicepremierului Stănescu, trimis de șeful SPP, a spus că voi fi „executat”. Dacă mor, mor în picioare
„Este un coleg de-al nostru, Paul Stănescu – probabil că de aia are și probleme acum sau poate că este o simplă coincidență – el a spus în mai multe întâlniri publice în țară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonțu care a spus că nu vorbește în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – și a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat și că dumnealui să stea deoparte că o sa fie protejat și chiar o să ajungă președintele partidului”, a relatat Dragnea la Antena 3.
Liderul PSD a arătat că, în situația în care același tip de discuție l-a avut Pahonțu și cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, foștii premieri PSD, „putem începe să avem explicații” pentru relația tensionată a acestora cu partidul.
„Instituțional, orice premier trebuie să aibă contacte cu șefii unor astfel de instituții – și mă refer la SRI, la SIE și puțin la SPP. Nu știu la ora asta dacă din partea acestor instituții a fost o influență atât de mare care să-i fi determinat și pe Sorin Grindeanu și pe Mihai Tudose să evolueze într-o astfel de relație tensionată cu partidul și cu coaliția. N-avem de unde să știm acuma, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom afla. În schimb, mai mulți colegi mi-au zis că șeful SPP a fost implicat mai mult decât e cazul. Șeful SPP-ului n-are de ce să interacționeze cu premierul sau cu membri ai cabinetului”, a mai spus Dragnea.
„Dacă mor, mor în picioare”
Liderul PSD cere din nou să fie audiat de comisia SRI și susține că va răspunde oricăror întrebări, arătând că știe lucruri care trebuie cunoscute legate de destine frânte și de oameni distruși.
„Răspund la orice fel de întrebare, și la comisie (Comisia SRI, n.r.), dacă sunt invitat. Aceste lucruri trebuie știute, pentru că vorbim de o perioadă neagră din istoria acestei țări. Vorbim de destine frânte, oameni distruși. Cum să rămână nespuse, neștiute? Eu stau și mă uit la televizor, mai și citesc prin presă interviuri…apostolii dreptății și alți apostoli. Nu stau sa vorbesc la televizor cum vorbea altul de tăiat de porci. Astea sunt lucruri mult prea serioase care trebuie spuse pentru prima dată într-o comisie (Comisia SRI, n.r.)”, a spus Dragnea la Antena 3.
„Dacă voi fi chemat și întrebat n-o să mă joc cu vorbele, nu o să spun jumătăți de adevăruri. Am sperat mult că o să fiu luat în serios prin ceea ce spun de-a lungul vremii. Am spus că nu mi-e teamă, dacă mor, mor în picioare, nu am de ce să mint și când e vorba de un interes major al acestei țări nu mă dau înapoi. Se pare că n-am fost luat în serios. Am tot avertizat, am tot cerut public de foarte mult timp să intrăm în normalitate. Se pare că nu. Și eu nu sunt împotriva nimănui, dar trebuie să fie lucruri știute, pentru ca toată lumea să înțeleagă că nu se mai poate continua așa, sunt lucruri grave. Nu putem trăi așa. Nu e normal să se trăiască așa. Nu mai poate continua în felul ăsta. Sunt lucruri întâmplate care nu trebuie să se mai întâmple și, din păcate se mai întâmplă și acum. Credeți că președintele Iohannis e protejat? Nici vorbă!”, a adăugat Dragnea.
El a arătat că președintele Iohannis nu va putea să spună niciodată că nu a știut despre aceste „practici”, ale căror „reminiscențe” se simt și astăzi.
„Eu tot sper ca președintele Iohannis să fie mult mai conștientizat și să înceapă să aibă acces la mai multe informații decât are acum și despre ceea ce s-a întâmplat înainte și despre remanențele din acei ani pentru că nu s-a terminat, mai sunt reminiscențe, mai sunt practici la fel de nenorocite. E șeful statului, nu se poate deroba de această răspundere. Nu poate să spună niciodată că nu a știut, nu e treaba mea. E obligat să se implice”, a adăugat liderul PSD.