Prima pagină » Știri politice » Dragnea vrea comasarea alegerilor. Câți ani ar putea avea mandatele pentru primari și parlamentari

Dragnea vrea comasarea alegerilor. Câți ani ar putea avea mandatele pentru primari și parlamentari

Dragnea vrea comasarea alegerilor. Câți ani ar putea avea mandatele pentru primari și parlamentari
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la Antena 3, că va propune un nou proiect de comasare a alegerilor, în care mandatele tuturor aleșilor vor fi de cinci ani, afirmând că altfel România nu poate avea proiecte durabile, și speră și în sprijinul lui Klaus Iohannis,

„Noi suntem în situația în care din doi în doi ani avem alegeri. Poate la un moment dat ne trezim, toți, toată clasa politică, poate e de acord și președintele și poate dacă reușim să modificăm Constituția punem toate alegerile odată la cinci ani”, a spus Dragnea, precizând că asta ar însemna prelungirea mandatelor parlamentarilor și ale aleșilor locali la cinci ani, pentru a avea loc concomitent cu alegerile prezidențiale.

Întrebat dacă PSD va depune un proiect în acest sens, Dragnea a spus „bineînțeles”. „Eu în general nu vorbesc aiurea”, a adăugat liderul PSD.

„Ce se poate face în mod serios și durabil când din doi în doi ani ai alegeri?”, a mai argumentat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Revizuirea Constituției a fost una dintre prioritățile anunțate la începutul actualei legislaturi, însă proiectul a fost abandonat în condițiile ruperii USL și pierderii unei majorității de două treimi care să facă posibilă adoptarea proiectului, care, oricum, trebuie supus aprobării unui referendum național.

Legea fundamentală prevede, la articolul 63, că Senatul și Camera Deputaților sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungește de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență, până la încetarea acestora.

Discuții despre comasarea alegerilor au mai fost de-a lungul timpului, însă, în 2012, PSD a susținut ideea reducerii mandatului prezidențial de la cinci la patru ani, în așa fel încât alegerile prezidențiale să aibă loc odată cu cele parlamentare.

Cele doua tipuri de scrutin au fost decalate, dupa introducerea mandatului prezidential de cinci ani, la revizuirea din 2003.

Citește și