Dragnea: Vrem să schimbăm atribuțiile prefecților

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 21 02. 2015, 04:17

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat că cele mai multe dintre direcțiile deconcentrate ale ministerelor vor trece din subordinea prefecturilor la consiliile județene și că Guvernul vrea să elimine posibilitatea pe care o au prefecții de a suspenda actele administrative ale autorităților locale.

„Direcțiile deconcentrate ale ministerelor din județe, cea mai mare parte dintre ele, vor trece sub autoritatea autorităților locale, pentru că așa este firesc, așa e în toate țările civilizate”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea vineri, la Ploiești, unde a participat la semnarea contractului de finanțare pentru un proiect privind construirea unui pasaj rutier.

Ulterior, într-o conferință de presă, Dragnea a spus că direcțiile deconcentrate ar urma să treacă în subordinea consiliilor județene.

Întrebat care ar mai fi rolul prefecturilor sau dacă instituțiile prefecților ar urma să fie desființate, vicepremierul a spus că rolul prefectului ar trebui să se concentreze pe coordonarea „mult mai fermă” a acțiunilor în perioadele de calamități, pe verificarea modului de aplicare a programului de guvernare și că Guvernul ia în calcul posibilitatea ca prefecții să primească competențe în ceea ce privește controalele la nivel local.

„Ne gândim serios dacă (prefecții – n.r.) să primească ceva competențe din punct de vedere al controlului, pentru că o parte însemnată din instituțiile județene de control nu vor trece la autoritățile locale și atunci cred că est firesc ca la nivel județean cel care să le coordoneze să fie prefectul”, a spus Liviu Dragnea.

Totodată, vicepremierul a precizat că Guvernul vrea ca prefecții să nu mai aibă ca atribuții posibilitatea de a suspenda acte ale autorităților locale și că acest drept ar trebui să-l aibă numai instanțele de judecată.

„Vă pot spune cu certitudine că nu mai dorim ca prefecții să aibă la îndemână un instrument îngrozitor și incorect și anume posibilitatea ca atunci când atacă un act administrativ al unei autorități locale acel act să se suspende de drept. Numai o instanță judecătorească trebuie să aibă această competență, deci practic nu este posibil ca un funcționar public, chiar dacă este înalt funcționar public, să poată, printr-o decizie a lui, să suspende o decizie a unei autorități locale. Pentru asta este nevoie de modificarea Constituției și în procesul de modificare a Constituției avem și astfel de obiectiv”, a spus Liviu Dragnea.