Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, spune că decizia lui Klaus Iohannis de a candida din nou prevestește „o nenorocire”
Dumitru Buzatu a declarat sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că există un singur leac împotriva acestei candidaturi a lui Klaus Iohannis, și anume atitudinea cetățenilor români.
„Această intenție prevestește o nouă nenorocire pentru România, dacă ne gândim la sprijinul subteran pe care președintele Iohannis îl are. S-ar putea să și reușească în anumite condiții, or un om care nu respectă drepturile constituționale, ajuns, din nou, în funcția de președinte al României, nu ar fi o nenorocire pentru țara asta? Există un singur leac împotriva acestei candidaturi și anume atitudinea cetățenilor români. Conștientizarea faptului că domnia sa reprezintă un pericol, că are o atitudine cel puțin parțial totalitară, că nu există vreo legătură între valorile fundamentale ale poporului și valorile pe care domnia sa le susține”, a spus Buzatu.
Întrebat dacă Iohannis are o șansă pentru un nou mandat, liderul PSD Vaslui a răspuns că speră ca oamenii să se trezească, iar acest lucru să ducă la pierderea oricărei șanse, chiar dacă ar avea-o.
La rândul său, liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat că președintele Klaus Iohannis nu a spus „cine l-a îndemnat” să-și anunțe candidatura.
Întrebat despre anunțul făcut de președinte, liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a spus: „Domnul președinte a declarat că este ferm hotărât să candideze pentru un nou mandat. Nu ne-a spus cine l-a îndemnat să facă acest lucru: a fost o hotărâre a dânsului sau l-a chemat Orban la partid și i-a impus să facă acest anunț, ca nu cumva să treacă alegerile până se hotărăște”, a spus Ioan Lazăr.
Foto: Screenshot YouTube.com