După axa lui Băsescu, Ponta anunță o nouă axă. Cu cine vrea premierul parteneriat strategic
Relația dintre România și Franța este una specială, care durează de foarte mult timp și care în prezent beneficiază de absolut toate condițiile pentru a se dezvolta, astfel încât direcția în care va merge „axa Paris-București” să fie în folosul ambelor părți, a declarat, la Paris, premierul Ponta, transmite corespondentul Mediafax.
El a avut, joi, o întâlnire cu președintele Franței, François Hollande, la finalul căreia a precizat că a reiterat faptul că România nu este doar cel mai bun partener, dar și cel mai bun prieten al Franței în regiune.
„Am reiterat că suntem o țară francofonă și francofilă și că toate proiectele importante pentru viitorul celor două țări și al Europei le putem desfășura și gândi împreună. Este o relație specială, care durează de foarte mult timp și care acum are absolut toate condițiile pentru a se dezvolta în continuare în plan politic, economic și al politicii și noii viziuni asupra Europei de care Uniunea Europeană are nevoie”, a spus Ponta, într-o scurtă declarație de presă.
Premierul a adăugat că este sigur că în urma discuției cu președintele Franței, precum și în urma întâlnirilor programate cu prim-ministrul francez și reprezentanții companiilor franceze prezente în România, direcția în care va merge relația franco-română, „axa Paris-București”, de care a fost nevoie și de care va fi nevoie în continuare, va fi în folosul ambelor țări. Președintele Băsescu vorbea și el, în timpul campaniei din 2004, despre o axă, însă șeful statului vedea România într-o axă București-Londra-Washington.
Corespondență de la trimisul MEDIAFAX la Paris, Alexandru Moise, politic@mediafax.ro